Mariajul antrenorulului Sorin Condurache cu Pambac Bacău s-a încheiat. S-a încheiat trist, cum nimeni nu se aștepta. Duminică seara, Condurache i-a anunțat pe șefii Pambacului că nu mai vine la echipă. „Am luat-o ca o glumă”, a precizat un oficial al Pambacului. Luni, la primul antrenament după meciul din campionat cu Juventus Fălticeni, Sorin Condurache nu s-a prezentat la antrenament. „L-am sunat și l-am rugat să vină la echipă iar el ne-a refuzat. Și băieții l-au implorat să se întoarcă. în zadar. A rămas ferm pe poziții”, a mai adugat același oficial al echipei de Liga a 3-a. în lipsa lui Condurache, antrenamentele din această săptămînă au fost conduse de secundul Cristi Bracău. „Nu cunosc problema în ceea ce privește viitorul lui Sorin Condurache. Mi s-a încredințat să conduc antrenamentele din această săptămînă ale echipei. Atîta tot”, a declarat Cristi Bracău. Aflat acasă, Sorin Condurache a precizat că a fost dat afară de conducătorii Pambacului: „Asta-i viața antrenorilor. Acum sunt, mîine nu. După jocul cu Juventus, mi s-a pus în vedere faptul că sunt pus pe liber. Nu vreau să comentez mai mult”. Vorbele lui Sorin Condurache l-au iritat pe unul din conducătorii Pambacului: „Nu este nimic adevărat. Nimeni nu l-a dat afară pe Sorin Condurache. Mărturie stau telefoanele pe care i le-am dat în această săptămînă. Și jucătorii pot confirma acest lucru”. Sorin Condurache a fost instalat la Pambac în vara anului trecut, antrenînd echipa timp de aproape zece luni.
L-au numit pe Cîmpeanu
„Nu puteam să-l aștept la infinit pe Sorin Condurache. Echipa are nevoie de antrenor. Vineri (n.r. azi) avem meci de campionat, și unul deloc ușor, la Rm. Sărat, și aveam nevoie de un tehnician. în aceste condiții am bătut palma cu fostul antrenor al Aerostarului, Costel Cîmpeanu”, a precizat președintele Dorinel Apostol. Costel Cîmpeanu a fost prezentat ieri după-amiază la antrenamentul pe care fotbaliștii Pambacului l-au avut la baza „Lucrețiu Avram”. „Burebista” s-a despărțit în această iarnă de Aerostar după ce la cîrma echipei patronate de SC Aerostar a fost „uns” Gogu Munteanu.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.