Războiul teraselor, la Onești
• Oneștiul nu va avea terase în această vară • chiria s-a dublat, printr-o hotărîre a Consiliului local
În municipiul Onești nu vor mai exista terase, cum există în orice oraș din lume. Această decizie nu a fost luată de patronii restaurantelor din municipiul de pe Trotuș, ci de Consiliul Local Onești, care a dublat chiriile zilnice pe metru pătrat, pentru restaurantele care posedă terase. Consiliul Local Onești, dominat de consilieri PSD, a luat această decizie anul trecut, cînd a mărit chiria pe metrul pătrat de la 8.000 lei la 17.000 lei /mp, pe zi. Așa se face că patronii de restaurante au decis că e mai bine să nu-și mai folosească terasele pe care le amenajaseră, pentru că altfel riscă să plătească la bugetul local toată agoniseala. Patronul restaurantului Bogdanis, Sorin Radu, ne-a declarat că ar fi obligat să plătească lunar suma de 800 euro, ceea ce este peste puterile sale. „Nu este normal ce se întîmplă. Am transformat un loc ca vai de el, într-un spațiu civilizat. Sînt bani investiți din greu, pe care nimeni nu-i produce peste noapte. Nici unui patron nu-i convine să plătească sumele exagerate impuse de autoritățeile locale. Totodată, ne-au pus în vedere faptul că, dacă nu plătim chirie pe terenul din fața restaurantelor, să facem bine să desființăm terasele. M-am săturat să tot plătesc degeaba. Nici dobînda la un credit bancar nu este așa de mare”, ne-a declarat Sorin Radu.
Și Vasile Andrieș, patronul restaurantului Vyoradis, situat chiar în centrul municipiului, este profund nemulțumit de situația creată prin decizia Consiliului Local Onești. „Anul acesta nu am scos terasa. Am făcut un calcul și mi-am dat seama că, pentru suprafața pe care se întinde terasa, ar trebui să plătesc lunar peste 30 de milioane de lei. Acest lucru înseamnă că, practic, tot adaosul comercial ar trebui să-l dau la bugetul local. Cred că am să pun un afiș mare pe geamul restaurantului, pe care o să scriu că îmi cer scuze în fața clienților pentru faptul că nu am mai deschis terasa, dar voi explica și de ce și din cauza cui. Voi trece acolo numele lui Emil Lemnaru și numele tuturor consilierilor care au votat această hotărîre prin care ni se dă în cap nouă”, ne-a declarat Vasile Andrieș. Și alți patroni din Onești sînt extrem de nemulțumiți de fiscalitatea tot mai împovărătoare.
Primarul municipiului Onești, Emil Lemnaru, ne-a explicat că aceste hotărîri s-au luat conform legilor în vigoare. „Hotărîrea a fost luată de Consiliul local Onești, în cursul anului trecut. Majorarea de la 8.000 la 17.000 de lei/mp nu este chiar așa de mare. În alte orașe, spre exemplu la Bacău, se percepe o chirie de 100.000 lei/mp. Astfel că, cei care fac comerț își vor închiria, atît cît își pot permite”, ne-a declarat Emil Lemnaru, primarul Oneștiului. Administrația locală oneșteană nu are nici o intenție de a-și reconsidera poziția față de această problemă, astfel că oneștenii vor fi privați de bucuria de a savura o bere sau un suc la o terasă. (Cătălin BUZINCHE)
Lasă un răspuns