Parchetele băcăuane au din nou șefi

Administrator

După circa doi ani în care aproape toate parchetele au fost conduse cu delegație de către adjuncți, de miercuri, acestea au șefi în regulă, urmînd să fie numiți de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru un mandat întreg, dar și cu puteri depline. Astfel, în urma concursului organizat de CSM, care s-a derulat pe parcursul a aproape două luni, postul de prim procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Bacău a fost cîștigat de Maria Cornelia Hrincescu, care a obținut o medie generală de 8,60. La Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel, pe ultima sută de metri, adică la proba scrisă, care a fost susținută la finele acestei săptămîni, intraseră în cursă doi procurori: Gelu Moraru și Vasile Pavel. Gelu Moraru nu s-a mai prezentat la examenul de duminică, iar postul de procuror general i-a revenit, cu media 8,30, procurorului Vasile Pavel. Trebuie să menționăm că postul de prim procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Bacău era liber de la sfîrșitul anului trecut, cînd procurorul Carla Petraru s-a transferat la DIICOT. Instituția care a funcționat cel mai mult fără un șef cu puteri depline a fost Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Bacău. Aici, postul de procuror general este vacant de aproape doi ani, de cînd Vasile Alixandri s-a transferat ca judecător la înalta Curte de Casație și Justiție. De atunci, atribuțiile postului au fost preluate fie de drept, fie cu delegație, de Gabriela Isăcescu și Elena Lichi. în ultima perioadă, atribuțiile funcției de procuror general au fost îndeplinite de procurorul Elena Lichi, care a preluat în celași timp și atribuțiile de procuror general adjunct și pe cele de șef a Secției Judiciare. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.