Parcul Cancicov, încăput pe mîna unor privați

Administrator

Peste două hectare de teren din Parcul Cancicov au fost retrocedate unor pesoane fizice și juridice. Terenul în cauză se află chiar la marginea parcului dinspre calea ferată și se învecinează cu Muzeul „Iulian Antonescu” și garajul Primăriei. Plin de gunoaie și neîngrijit, terenul nu atrage cu nimic atenția, ba pare chiar neatractiv. Cu toate acestea, pe timpul administrației Sechelariu, acolo au fost puși în posesie cel puțin patru proprietari: Aneta Herghelegiu, cu cea mai mare suprafață de teren, 1,7 hectare, moștenitorii unui anume Neculai Druțu, pe o suprafață de 1.700 de metri pătrați de teren, Consiliul Local Bacău, cu două bucăți, una în suprafață de 2.511 metri pătrați și alta de 494 de metri pătrați, și o persoană juridică, Sierra Quadrant, o firmă specializată în evaluări, reorganizări și lichidări judiciare. Firma Sierra Quadrant este administratorul judiciar al Rafo Onești. în prezent nu se mai știe cine și cum este proprietar acolo, întrucît din primele investigații efectuate de „Ziarul de Bacău” imediat după ce terenul a fost luat a fost vîndut succesiv. Informațiile în această privință sînt cu atît mai greu de obținut, cu cît toată documentația cu privire la aceste retrocedări a fost luată de procurorii anticorupție și, prin urmare, nu se cunoaște adresa proprietarilor inițiali. „Nu avem cum să vă oferim informații pe această temă, întrucît toate documentele originale legate de aceste puneri în posesie au fost ridicate de cei de la PNA, care efectuează cercetări pe această temă. Nu vă putem spune care au fost motivele pentru care au fost puse în posesie acolo anumite persoane și nici cine sînt acestea, pentru că nu avem documentele în care apare adresa lor”, ne-a spus Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău. Cert este că, la un moment dat, unul dintre beneficiarii unei suprafețe de teren din acea zonă a fost și Direcția Silvică Bacău.

Azi s-a vîndut terenul, azi s-au virat 4 miliarde de lei

Pe 18 martie 2003, Direcția Silvică Bacău a devenit proprietara unui teren în suprafață de 1.700 de metri pătrați. Achiziția a fost făcută de la soții Camelia și Horațiu Adrian Damșa, contra sumei de 115.000 de dolari. Interesant este că actele de vînzare-cumpărare au fost încheiate pe 18 martie și, în aceeași zi, Direcția Silvică Bacău a virat acești bani prin ordin de plată în contul personal al lui Damșa. Aproape patru miliarde de lei, în condițiile în care terenul fusese achiziționat cu doar 17.000 de dolari cu nici două luni înainte. Adică, nici 600 de milioane de lei. Terenul fusese achiziționat de Damșa cu 562 de milioane de lei, pe 30 ianuarie 2003, de la patru femei din Iași. „La vremea aceea stăteam în casa socrilor mei și aveam nevoie de un teren pe care să-mi fac o casă. Am dat zvon că intenționez să cumpăr și așa au venit ei la mine să cumpăr terenul. Nu mai țin minte prea multe amănunte pentru că totul s-a întîmplat în urmă cu cîțiva ani buni”, ne-a spus Horațiu Damșa. El nu vede nimic anormal în faptul că a cumpărat un teren cu 17.000 de dolari și la nici două luni a revîndut aceeași suprafață cu 115.000 de dolari unei instituții de stat. „Eu nu mai aveam nevoie de teren pentru că între timp m-am înțeles cu sora soției, căruia i-am cumpărat partea pe care o moștenise din casa socrilor. De aceea am renunțat la terenul din parc. Nu mai știu cît am dat pe teren, dar, oricum, l-am vîndut cu puțin mai mult, nu-i normal?”, ne-a declarat Damșa. Cînd i-am spus însă de diferența enormă dintre cele două prețuri de achiziție, el a precizat că nu-i nimic în neregulă în toată această afacere. „A crescut foarte mult prețul, cei de la Direcția Silvică au făcut o evaluare, ce? Vi se pare mult metrul pătrat în zona aceea? Eu cred că face”, s-a arătat convins Damșa. El a mai arătat că nu este nimic anormal nici în faptul că Direcția Silvică Bacău i-a virat atîta amar de bani în aceeași zi în care a încheiat contractul, pentru că, „de regulă, banii se dau în fața notarului, nu?”.
Horațiu Damșa este acționar la firmele Barleta, Recon, Bofipack, Profesional, Rompanim, Letarcom și Ando D&D. El este unul dintre celebrii sponsori din Cubul celor 75 care au cotizat la campania electroală a PSD din anul 2000. De asemenea, el este beneficiarul unuia dintre contractele ANL din cartierul „Henri Coandă” din București.

Direcția Silvică a scăpat și ea de pămînt

Aceeași suprafață de teren a fost revîndută de conducerea Direcției Silvice anul trecut. „Fusese achiziționată de fosta conducere pentru construcția unui sediu, pentru că actualul imobil în care ne desfășurăm activitatea a fost revendicat de foștii proprietari. Noi am cîștigat în instanță un proces în care revendicam la rîndul nostru fostul sediu al Regiei din curtea Liceului Sanitar și mai aveam și locația din Parcul dendrologic Hemeiuș. De fapt, acolo ne vom face și sediul. Am făcut licitație, și terenul a fost cumpărat de Dorinel Umbrărescu”, ne-a spus Gheorghe Savu, directorul Direcției Silvice Bacău. în ceea ce-l privește pe fostul director, Viorel Ghelase, acesta spune că tocmai revînzarea acestui teren atestă corectitudinea achiziției. „A fost vîndut cu mai mult decît a fost cumpărat, nu? Păi, și atunci care-i problema?! Eu personal am numit membrii unei comisii de selecție și apoi de negociere, s-a făcut și o evaluare a terenului, totul s-a desfășurat legal. Nu știu cu cît a cumpărat Damșa, dar s-a negociat prețul oferit de noi pe teren de către o comisie de negociere, din care eu nu am făcut parte. S-a convenit asupra acestui preț, vreo 55 de euro metrul pătrat. Cred că este convenabil, pentru că prețul în zonă este mult mai mare”, ne-a spus și Ghelase.
Ceea ce nu a spus fostul director Ghelase este că evaluarea terenului a fost făcută de unul dintre evaluatorii de la firma unui alt proprietar de teren din aceeași locație: Sierra Quadrant. Lucru recunoscut chiar de Florin Dragomir, patronul firmei. „Nu sînt singurul proprietar de teren în parc. Și Direcția Silvică are acolo, pentru că am făcut chiar eu evaluarea terenului. Firma mea nu a fost pusă în proprietate acolo prin retrocedare, ci printr-un schimb de teren. Eu aveam teren în altă parte, nu mai știu exact unde, dar știu că primăria voia să facă un drum pe acolo și de aceea am făcut schimb și am primit acest teren în parc. Pe terenul care aparține firmei am de gînd să construiesc ceva. Nu știu exact ce, pentru că încă nu am bani pentru asta”, ne-a spus Florin Dragomir, reprezentantul firmei Sierra Quadrant, care deține în parc 1050 de metri pătrați.
Cert este că proprietarii inițiali ai terenurilor din parc au scăpat de mult de ele. Iar trecerile de la un proprietar la altul sînt atît de dese și de alambicate, încît e aproape imposibil să mai descîlcești ițele acestor transferuri. De parcă cineva chiar asta a urmărit. La fel de suspect este și că unii dintre cei care au devenit proprietari ai terenurilor din parc nu-și mai amintesc nici ce terenuri au dat la schimb, deși trocul nu s-a făcut decît acum cîțiva ani. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.