Parcul Industrial Hemeiuși – HIT Park a semnat contracte pentru 60% din capacitatea pe care o oferă investitorilor în domeniul IT & Comunication. „Nu mai avem hale la închiriere – a declarat, la recenta conferință SolePAD de la Bacău, Adrian Iordache, directorul general al parcului. Ceea ce trebuie să mai facem noi acum, este să completăm dotarea parcului, în sensul de a crește puterea electrică a rețelelor de care au nevoie noii locatari, dar deja sîntem în faza de studii de fezabilitate și negocieri în acest sens. Este vorba de investitori italieni, care au venit cu înaltă tehnologie”.
Parcul – a mai precizat Adrian Iordache – poate crește, pe o suprafață de circa 400 de hectare care se află lîngă el. Acolo este de așteptat să apară o industrie de la zero, alternativă la actuala industrie băcăuană. Au și apărut primele cereri de concesionare lîngă gardul Parcului HIT. Parcul se află la zece kilometri de Bacău, dar dezvoltarea unei noi platforme industriale băcăuane poate începe de la acest parc spre municipiu, pe cele 400 de hectare. „Proiectele ambițioase, mai ales cele de reconversie industrială sînt foarte complicate – a opinat. Noi, la Bacău, credem, în continuare, că județul este un mediu bun pentru proiectul HIT Park, iar mediul economic local poate asigura condițiile necesare pentru ca el să crească. Inclusiv Regiunea Nord-Est poate contribui la aceasta. HIT Park a fost gîndit ca o sămînță care să crească și să se dezvolte în jurul ei. Nu să înlocuiască ceva. Noi am făcut studii, la nivelul anului 2000, în care s-au arătat unele semnale îngrijorătoare caree, din păcate, se văd. Prima problemă pe care am sesizat-o a fost migrația forței de muncă specializată. Lucru care se simte în toate domeniile. Noi am exploatat o oportunitate din Programul Phare 2000, în care au crezut și cei de la Comunitatea Europeană, ca și autoritățile centrale și locale”.
La aceeași reuniune de specialitate, președintele Consiliului Județean, Dragoș Benea, a dat exemplul Parcului industrial de la Hemeiuși, susținut de Consiliul Județean din 2003, și a subliniat eforturile pentru a-i susține profilul de activitate, legat de industria IT și de comunicații. Ținta administratorilor lui este ca pînă la sfîrșitul acestui an parcul să aibă o ocupare de 70%, care îi va aduce independența financiară. „Proiectul este foarte important pentru Bacău – a precizat Benea. Poate ar fi necesar și un lobby mai puternic, ca în alte părți de țară, chiar de la nivel guvernamental. Noi am reușit să menținem profilul parcului în ciuda presiunii economice și mediatice”.
Parcul HIT Hemeiuși a fost finalizat în vara anului 2005. Prin construirea acestui campus IT&C s-a urmărit stimularea pe plan local și regional a afacerilor în domeniu, a unor activități industriale conexe, susținerea și încurajarea spiritului antreprenorial în rîndul specialiștilor, atragerea investitorilor strategici care pot dezvolta proiecte specifice și dezvoltarea învățămîntului de specialitate la toate nivelurile. Începînd cu luna august 2006, în Hit Park funcționează companiile XL World Romania (call center), Tecnostamp Triulzi East Europe (proiectarea și producția matrițelor și pieselor pentru circuite integrate) și Texer Service (divizia de service a societății Comservice Bacău. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.