Părinții sau bunicii care în acest an își vor duce pentru prima dată copiii la școală riscă să arunce pe fereastră sute sau milioane de lei, dacă se grăbesc să cumpere rechizite înainte de a afla punctul de vedere al învățătorilor. „în fiecare an ne trezim cu foarte multe situații în care părinții cumpără cărțile și caietele cele mai ochioase din librării. Sînt îndemnați de vînzători să le achiziționeze și, de cele mai multe ori, aceste investiții se dovedesc inutile, de vreme ce învățătorii care predau la clasă nu au fost consultați și merg pe alte edituri. Sînt unii care dau și cîte două milioane de lei pe astfel de rechizite, care se dovedesc, în final, inutile”, spune Eugen Teirău, inspector responsabil cu învățămîntul primar din județul Bacău. Pentru a-i scuti de o cheltuială inutilă, inspectorul Teirău îi avertizează pe părinți că, oricît de mult își doresc să-și pregătească bobocii pentru prima zi de școală, cea mai bună variantă este să aștepte discuția cu învățătorul de la clasă, singurul în măsură să le recomande o carte sau un caiet. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.