Legea care acordă drepturi persoanelor care au făcut armata în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961 ar putea fi modificată. Inițiatorii acestui demers sînt doi parlamentari de Bacău ai PSD, deputatul Minodora Cliveti și senatorul Radu Cătălin Mardare, cărora li s-a alăturat și un deputat UDMR de Covasna, Sandor Tamas. „Textul inițial al legii prevede ca de anumite avantaje să beneficieze doar cei care au făcut armata în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Numai că, în aceeași perioadă, au existat și zeci de mii de oameni care au muncit, dar în cadrul unităților militare cu profil economic din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Și unii, și alții, au ajuns acolo pe aceleași criterii politice. Cei care au făcut armata în unitățile militare economice nu au obținut nici un grad militar, și în livret li s-a făcut mențiunea «militar neinstruit». Legea 309 din 2002, privind acordarea unor drepturi persoanelor care au făcut stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 -1961 s-a dorit o lege reparatorie și ar fi trebuit să îi includă și pe cei care au muncit, dar în unitățile militare ale MApN”, ne-a declarat senatorul Mardare.
Demersul parlamentarilor de Bacău a pornit de la constatarea că există foarte multe persoane din județ care ar intra sub incidența Legii 309, dacă aceasta ar fi extinsă. La Casa de Pensii Bacău au fost respinse 1.310 dosare ale unor persoane care au făcut în anii ’50 muncă forțată, pe post de armată la MApN. Mai mult de jumătate dintre aceștia s-au adresat justiției și au cîștigat procesele. Judecătorii au considerat că și cei care au făcut armata la unități militare economice au aceleași drepturi cu cei de la Direcția Generală a Serviciului Muncii. „Foarte multe persoane cărora nu li s-au recunoscut drepturile au venit în audiență la cabinetele parlamentare și au semnalat această problemă. în plus, dacă instanța dă dreptate unui număr atît de mare de oameni, înseamnă că legea nu este bună și trebuie modificată. De aceea încercăm să obținem drepturile care se cuvin și celor care au făcut armata în unitățile militare economice ale MApN”, a explicat senatorul Cătălin Mardare.
Demersul parlamentarilor băcăuani a fost depus la Guvern, de unde, însă, s-a întors cu un punct de vedere negativ. „Motivația inițială a fost că și alte categorii ar putea solicita aceleași drepturi și s-ar crea o discriminare pozitivă. Printr-o altă adresă, reprezentanții Guvernului spun că există aproximativ 100.000 de potențiali beneficiari în întreaga țară și necesarul de fonduri pentru aplicarea legii și la categoria solicitată de noi ar însemna un necesar de fonduri de 338 de miliarde de lei, numai pentru 2005”, spune Cătălin Mardare. Cum punctul de vedere al Guvernului este pur consultativ, propunerea parlamentarilor băcăuani va intra în această săptămînă în dezbaterea Comisiei de Muncă a Senatului și, dacă va primi acceptul, va fi supusă dezbaterii în plenul Senatului. (Nicoleta BICHESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.