Deputatul Minodora Cliveti și senatorul Radu Cătălin Mardare au organizat ieri o conferință de presă pentru a-i ține la curent pe cei care i-au ales cu ceea ce se mai întîmplă în Parlament. Ei s-au arătat nemulțumiți de faptul că o serie de proiecte legislative ajung direct pe masa de vot, fără a mai fi discutate în comisiile din Senat sau Camera Deputaților. „Mă refer la pachetul de măsuri pentru sănătate sau la Ordonanța DNA. Degeaba am făcut noi 300 de amendamente, pentru că toate au fost respinse. Măcar unul dintre acestea putea fi dezbătut. Cine să facă legi bune, dacă Parlamentul este ocolit?”, ne-a declarat deputatul Minodora Cliveti. Cei doi parlamentari mai susțin că din discuții între putere și opoziție se naște normalitatea. „Se înțelege foarte greu că puterea trebuie să discute cu opoziția. Trebuie să facem lucrurile așa cum este normal să fie, și nu cu ocolișuri și șmecherii dîmbovițene”, a spus și senatorul Mardare.
Deputatul Cliveti și-a prezentat și proiectele din perioada imediat următoare. „în martie voi prezenta raportul despre mecanismele de promovare a femeilor pe funcții de decizie la Comisia Permanentă de la Paris, un proiect de modificare la Legea egalității șanselor și pregătesc o propunere ce vizează retrocedarea zonelor de parcuri, pentru că încercăm să găsim o soluție să salvăm parcurile, iar foștii proprietari să fie despăgubiți în alt mod”, a precizat Minodora Cliveti. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.