Parlamentarii băcăuani, un tabel de cartele de vot

Claudiu BOANGIU

Parlamentarii băcăuani există și nu prea. Sună ambiguu, dar se susține cu argumente. Nu neapărat cu „Pulsul străzii”, pe care l-au palpat ieri colegii de redacție. Cărora, dintre șase intervievați, doar doi le-au pomenit numele a trei personaje despre care credeau că sînt parlamentari de Bacău. Unul s-a dovedit a fi, într-adevăr, deputat. Despre ceilalți 14 reprezentanți ai județului, nimic. Unde mai pui că și ziariștii, uneori, deschid pe Internet paginile unde sînt menționați aleșii, pentru a fi siguri că nu le greșesc numele sau apartenența politică. Am făcut un exercițiu de memorie, încercînd să-i înșirui pe cei 15 parlamentari ai Bacăului – zece deputați și cinci senatori – împreună cu colegii. Am reușit, dar nu fără oarecare dificultate. Nu e obligația nostră să ni-i amintim pe domnii și doamnele care ne reprezintă la București. Ei sînt cei care ar trebui să ne facă să nu-i uităm. Numai că ăsta-i baiul, cînd votezi liste și nu nume. Odată ajunși în fotolii, cei pentru care te-ai contrazis, ai combătut și chiar te-ai hîrîit cu nevasta sau prietenii, adorm instantaneu. Nu toți, ca să fiu drept. Patimile susținătorilor formațiunilor politice s-au dezlănțuit din vara și pînă în iarna lui 2004. Cum aveai o altă opinie decît interlocutorul, cum erai catalogat drept pedist, pesedist sau liberal, după caz. După fiecare tur de scrutin, electoratul învingătorilor se anima din senin și – cu steaguri, scandări și claxoane – năvălea în cohorte pe străzi. Sărbătoreau. în scurt timp, portocaliul și albastrul s-au contopit într-un mod ciudat, lăsînd în loc o dîră incertă, cenușiu-murdară. Impersonală. Iar pătimașii de rînd au rămas cu buza umflată.

Odată atins limanul iluzoriu marcat de rezultatele alegerilor, politicienii noștri obosiți de campanie se retrag în cele două tabere care există în toate țările democratic guvernate: Puterea și Opoziția. în lumea evoluată politic, cele două echipe coexistă și lucrează la soluționarea problemelor ce li se ridică de electorat. Cu alte cuvinte, ceea ce îi apropie este mai puternic decît ceea ce îi desparte. Și mai stăpînesc și arta negocierii și acceptarea compromisurilor suportabile, ambele necesare bunului mers al lucrurilor. Am citit cîndva o vorbă de spirit atribuită lui Napoleon. Spunea că pentru a dobîndi puterea trebuie să fii neapărat meschin, să calci pe cadavre. Iar ca să o manifești ulterior în favoarea celor care ți-au acordat-o (sau a celor asupra cărora ai dobîndit-o) trebuie să fii măreț. Napoleon nu cunoștea România și pe români. Aici, pentru a accede la putere trebuie să exiști sub formă de nume pe o listă. Cum se ajunge pe ea, știu doar cei care o completează. După ce „tabelul” a fost votat, cei mai mulți dintre parlamentari au dispărut dintre băcăuani și s-au rezumat la a fi simple cartele de vot. La București. Am citit cîndva o vorbă de spirit atribuită

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!