Aflat în Bacău în calitate de reprezentant al Guvernului, primul, de altfel, care vizitează județul Bacău după alegerile generale de anul trecut, Teodor Atanasiu, ministrul Apărării Naționale, a încheiat ieri un protocol de parteneriat cu primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache. Prin acest parteneriat, Ministerul Apărări Naționale (MApN) se angajează să cedeze municipalității băcăuane aproximativ 70 de hectare de teren pe care se află în prezent cîteva din unitățile militare ce nu sînt vizate de restructurare, precum și clădirile în care respectivele instituții își desfășurau activitatea. „Din cauza fondurilor insuficiente de care dispune în prezent, armata română nu reușește să își rezolve toate problemele pe care le are. Este motivul pentru care am decis să începem astfel de parteneriate”, a explicat ministrul Atanasiu. La rîndul său, Romeo Stavarache a precizat că momentul ales de MApN pentru dezvoltarea acestui parteneriat este cît se poate de oportun. „Lipsa de terenuri pentru investiții în municipiul Bacău este mai mult decît evidentă, motiv pentru care dezvoltarea orașului nu se mai poate face decît î ntr-un singur sens, în partea de intrare dinspre municipiul Onești. Pe terenul care va rămîne liber după dezafectarea unităților militare vom construi locuințe pentru tineri în care vor fi și apartamente de serviciu pentru cadrele militare. Totodată, vor fi construite aici baze sportive și de agrement la care vor putea avea acces și specialiștii din MApN care își vor desfășura activitatea aici în oraș”, a ținut să explice primarul Stavarache.
în cîteva săptămîni, protocolul încheiat ieri de ministrul Atanasiu și primarul Stavarache va fi supus spre adoptare Consiliului Local urmînd ca prefectura să inițieze un proiect de hotărîre de Guvern pentru legalizarea acestui transfer de proprietate.
Ministrul Atanasiu a mai ținut să precizeze că după încheierea procesului de restructurare al Armatei, din cele șase unități militare existente acum în Bacău va mai rămîne doar una, cea de parașutiști. „Ne vom axa, în principal, pe militari profesioniști. Deja în marină și aviație nu se mai fac încorporări de militari în termen. După încheierea acestui proces Armata Română se va baza doar pe 90.000 de specialiști din care 15.000 vor fi voluntari, iar 75.000 vor fi militari profesioniști”, a mai punctat ministrul Atanasiu. (Elena SOLOMON, Alex COVACI) Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.