Doru Ciucescu, profesor universitar la Universitatea din Bacău, a avut trei preocupări principale de petrecere a timpul liber: călătoriile, scrisul și tenisul. „Atracția pentru călătorii am căpătat-o ascultînd în copilărie povestirile mamei mele, Ciucescu Aurora, care a fost profesoară de geografie”, ne-a explicat acesta. „La început am colindat aproape toți munții României. Apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să vizitez mai multe țări din Africa, America, Asia și Europa, dintre care pot menționa Belgia, China, Egiptul, Germania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Rusia, Spania, S.U.A., Turcia. În Suedia am fost trimis de Institutul Politehnic din București, unde eram student, pentru a efectua practica de producție timp de o lună, în Algeria și Maroc am acordat asistență didactică timp de 3, respectiv 5 ani, în Franța am participat la o masă rotundă privind managementul universitar din Europa, în Republica Moldova și Ucraina am susținut lucrări științifice în cadrul unor simpozioane, iar în Italia am conferențiat timp de o săptămână”, a mai spus Doru Ciucescu.
Pasiunea pentru tenis s-a concretizat prin cîștigarea, în 1982, a locului II pe țară la Cupa Sindicatului Învățământ-Cultură. „Tenisul devenise un «modus vivendi» pentru mine, dar în 1993 am fost nevoit să abandonez această preocupare din motive de sănătate; în acest fel am avut mai mult timp pentru a mă consacra scrisului”, s-a confesat profesorul universitar. Aparent, Doru Ciucescu nu a avut timp liber, deoarece în cei 35 de ani de activitate, dintre care 28 în învățământul universitar, a scris aproape 150 de lucrări științifice, dintre care 30 au fost publicate în străinătate. Recent, i-a apărut a 12-a carte cu ISBN sub egida Editurii Didactice și Pedagogice din București. „În toate cărțile mele am fost unic autor sau prim autor”, ne-a declarat, nu fără oarecare mîndrie, doctorul în ingineria și știința materialelor. Din 2003, de cînd este colaborator la „Ziarul de Bacău”, a scris peste 90 de articole, dintre care mai mult de 60 sub titlul „1001 impresii din lumea arabă”. O pasiune care îi răpește liniștea nopților, dar care îi oferă satisfacții fără de număr. În prezent, profesorul universitar Doru Ciucescu și-a descoperit un nou hobby – creșterea nepoțelului său Ștefan Bogdan, în vîrstă de numai cîteva luni. (Mihai BUZNEA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.