Invitații pe care Antoaneta Luttinger, directorul adjunct al Școlii de Arte și Meserii din Bacău, îi va avea peste trei săptămîni la masa de Paști vor avea parte de surprize nebănuite. Asta, pentru că viitoarea lor gazdă are de gînd să îi răsfețe cu preparate pe care nu le-au mai gustat niciodată pînă acum. „Am de gînd să pun în practică tot ceea ce am învățat de la Mčlaine Noiron, specialistul în gastronomia franțuzească pe care l-am avut invitat, zilele trecute, la noi în școală pentru a ține o lecție deschisă cu elevii de la alimentație publică. Mi-am notat cu atenție tot ceea ce a făcut Mčlaine în timpul prezentărilor, așa că sper să îmi iasă și mie preparatele la fel de savuroase ca cele preparate de el”, ne-a mărturisit Antoaneta Luttinger. (Elena SOLOMON) specialistul în gastronomia franțuzească pe care l-am avut invitat, zilele
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.