Ouăle de rață nu mai pot fi comercializate în piețe, începînd de anul acesta. Reprezentanții Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au decis că țăranii nu mai au voie să vîndă ouă de găină cu coaja crăpată sau pe cele de rață. „Ouăle de rață sînt purtătoare de salmonela mai mult decît cele de găină. Dacă sînt consumate, se poate face rapid toxiinfecție alimentară”, a explicat Gheorghiță Vlad, șeful Biroului de Igienă din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău. Ouăle de găină sînt admise pentru consumul public numai dacă sînt marcate cu data ouatului și dacă sînt însoțite de un certificat veterinar de sănătate. Acestea trebuie să fie depozitate și comercializate în spații care asigură temperatura corespunzătoare. în perioada 1-9 aprilie, va fi asigurată permanența personalului sanitar-veterinar, inclusiv în zilele de sîmbătă și duminică. „La sediul fiecărei structuri sanitar-veterinare se va afișa programul de lucru, persoanele responsabile și un număr de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare și pentru siguranța alimentelor sau pot solicita informații”, a explicat medicul veterinar Vlad. Pentru sesizarea unor aspecte nedorite, în comercializarea produselor alimentare sau pentru aflarea unor informații, ANSVSA va pune la dispoziție cetățenilor linia telefonică gratuită: 0800.826.787. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.