Patroana de la „Eli – tour” a văzut aproape toată Europa

Redacția Ziarul de Bacău

• Lili Petreanu spune că nu-i place Insula Creta pentru că „este prea rigidă” • aceasta se dă însă, în vînt după flori, motiv pentru care și-a transformat casa într-o adevărată grădină botanică

O vorbă din bătrîni spune că o treabă îți iese cu atît mai bine, cu cît aceasta te pasionează mai mult. Îndrăgostită iremediabil de călătorii, Lili Petreanu și-a deschis o agenție de turism, „Eli – tour”, și se pare că nu a greșit deloc cînd a luat decizia în cauză. În aceste condiții, faptul că Lili Petreanu mai are de vizitat trei țări și o regiune pentru a putea spune că a văzut toată Europa apare ca ceva firesc. „Nu am reușit să ajung în Albania, Croația, Cipru și Insula Creta. De altfel, nu știu dacă aici voi ajunge foarte curînd, pentru că Insula Creta nu mă atrage deloc. Mi se pare prea albă, prea rigidă”, ne-a mărturisit patroana Agenției „Eli – tour”. Vara aceasta, Lili Petreanu va pleca, împreună cu cei trei copiii ai săi în Insula Thassos și speră ca, în toamnă, să ajungă și în Egipt. „Acesta e unul din visurile mele și de vreo șase ani tot îmi propun să ajung în Egipt, dar întotdeauna s-a ivit altceva”, a mai spus Lili Petreanu.

Altfel, dincolo de călătorii, aceasta mai are o a doua mare pasiune: florile. „Îmi plac florile la nebunie și recunosc că am mai furat cîteva fire de pe străzile din Roma sau Veneția”, și-a continuat mărturisirile patroana de la „Eli – tour”. De altfel, Lili Petreanu nu a ezitat să-și transforme casa într-o adevărată grădină botanică din care nu lipsesc, de exemplu, leandru, begoniile sau chiar specii ceva mai exotice precum cichas. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.