Ștefan Vuza, președintele Grupului Societățile Comerciale Române – SCR, care deține și societatea Chimcomplex Borzești, fost nominalizat de revista „Banii noștri” pentru Topul celor mai puternici 66 de români. Topul, care va apărea în ultima decadă a lunii iunie, este alcătuit prin votul cititorilor, care au de ales între politicieni, oameni de afaceri, militari de carieră, magistrați, ziariști, prelați, lideri sindicali și bancheri. Printre aceștia apar premierul Tăriceanu și președintele Traian Băsescu, dar și regele Mihai. De asemenea sînt nominalizați Dan Ostahie – președintele companiei Altex, controversații Frank Timiș și Sorin Ovidiu Vîntu, dar și Adrian Porumboiu, Mona Muscă, Sorin Roșca Stănescu și Cristian Tutor Popescu. Mai apar liderii sindicali Liviu Luca, Dumitru Costin și Bodan Hossu, procurorii Ioan Amariei și Ilie Botoș sau patriarhul Teoctist și arhiepiscopul mitropolitan romano-catolic Ioan Robu. Dintre politicieni nu lipsesc Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu și Corneliu Vadim Tudor. Nu apare, însă, Ion Iliescu. Pe o poziție în a treia parte a listei de nominalizați apare și băcăuanul Viorel Hrebenciuc. „Actualmente președinte al Comisiei Parlamentului Romaniei pentru Integrarea Europeană și deputat PSD – se arată în nota de prezentare -, Viorel Hrebenciuc este actor cu state vechi în mediul politic. între anii 1990 – 1993 a fost primar și, respectiv, prefect al Bacăului, iar din 1993 pînă în 1996 a ocupat funcția de secretar general al Guvernului. Numele lui a fost vehiculat în multe scandaluri financiare, dintre care ultimul se referă la implicarea acestuia alături de omul de afaceri Corneliu Iacobov la devalizarea rafinăriei Rafo, pentru susținerea campaniei electorale a PSD-ului”.
Ștefan Vuza apare în listă pe poziția a opta. „La numai 35 de ani – se precizează despre omul de afaceri de la SCR – are o avere de aproximativ 100 de milioane de dolari. Tanchist de profesie, Ștefan Vuza este președintele Grupului Serviciile Comerciale Române. în 2003, conglomeratul de firme pe care le conduce număra aproximativ 5.000 de oameni și realiza o cifră de afaceri de peste 63 de milioane de dolari. Estimările pentru acest an vizau dublarea cifrei de afaceri. Este absolvent de Drept și ASE și doctorand în Relații Economice Internaționale”. Pînă ieri, 25 mai, la prînz, cele mai multe voturi (30) le avea Traian Băsescu, urmat de Ștefan Vuza (20). Viorel Hrebenciuc avea doar un vot. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.