Proprietarul pachetului majoritar de acțiuni al Cimcomplex Borzești, Societățile Comerciale Române (SCR), a depus din nou o scrisoare de intenție pentru a prelua pachetul majoritar de acțiuni și de la societatea Electroputere Craiova. SCR se numără, astfel, printre cele 17 societăți din toată lumea care au venit cu scrisori de intenție, între care Bombardier din Germania, DAB din Grecia, Skoda din Cehia și altele. Scrisorile depuse de potențialii investitori nu au caracter angajant. În acelaș timp, participarea altor potențiali investitori la privatizarea societății nu este condiționată de depunerea unei scrisori de intenție. Recent, Ferdinando Beccalli-Falco, președintele General Electric (GE) Internațional, a declarat ca GE este interesată să participe la privatizarea uzinei Electroputere, care se află în prima prioritate din planul de privatizare al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului pentru 2006. AVAS intenționează să transfere societatea în domeniu privat cît mai repede. Cu toate acestea, proprietarul combinatului Chimcomplex Borzești, Ștefan Vuza, a pierdut, la încercările precedente, ocazia de a prelua societatea Electroputere Craiova. Guvernul a revocat, la începutul anului, oferta de vînzare a acțiunilor deținute de AVAS la Electoputere, cu restituirea integrală către potențialii ofertanți a sumelor plătite, reprezentînd contravaloarea dosarului de prezentare, a garanției de participare și a taxei de acces în societatea comercială. Pînă în prezent, Electroputere Craiova a fost lansată la privatizare de patru ori, prin ofertarea întregului pachet de 62,8259% din acțiunile societății, fără a se finaliza cu încheierea unui contract de vînzare-cumpărare. Ultima lansare la privatizare a avut loc în data de 21 noiembrie 2005, iar termenul de depunere, stabilit inițial pentru 19 decembrie 2005, a fost prelungit de patru ori, la solicitarea potențialilor investitori care au cerut, de fiecare dată, timp suplimentar pentru îmbunătățirea ofertei. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.