Patronul Chimcomplex vrea și Terom Iași

Administrator

Reprivatizarea societății Terom din Iași a atras cinci investitori, între care și proprietarul societății Chimcomplex Borzești, omul de afaceri Ștefan Vuza. Statul va pune, probabil, condiția ca cel care va prelua societatea din Iași să ia toate activele acesteia, pentru ca suma obținută să poată fi împărțită între creditorii Terom. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Agenția Națională de Administrare Fiscală trebuie să recupereze numai pentru bugetul statului 350 de miliarde de lei, pe lîngă alte 115 miliarde de lei datorii către furnizori. Terom a fost privatizată, dar cei care au preluat-o, un grup de oameni de afaceri arabi despre care s-a bănuit că făceau servicii organizației lui Bin Ladin, n-au achitat pînă la capăt ratele. Pachetul de acțiuni al statului la Terom este de 85% din total. Evident, preluarea fabricii ieșene ar presupune și investiții serioase în modernizare, în special în ceea ce privește protecția mediului, avînd în vedere și apropiata aderare a României la Uniunea Europeană. Ștefan Vuza deține, deja, două fabrici textile – în Iași societatea Iașitex, precum și o fabrică similară în Vîlcea, deci producătorul de fibre și fire sintetice ieșean Terom s-ar putea integra firesc în familie. Ștefan Vuza și compania deține un întreg imperiu industrial în România, iar politica de dezvoltare pe segmente de activitate este una dintre componentele strategiei de dezvoltare a grupului SCR – Societățile Comerciale Române, prin care aceasta este aplicată. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.