• cel mai grav caz este cel al unui bărbat din Măgirești
În numai trei zile, la Spitalul din Moinești au fost aduse patru persoane cu grave probleme de sănătatea din cauza frigului. Nicolae Hogea, de 33 de ani, din comuna Brusturoasa, a adormit în căruță. Dimineața, soția sa l-a adus la spital. Intrase în comă de gradul II din cauza gerului și a fost internat de urgență la secția de Reanimare. În aceeași stare a fost adus la Urgențe și Vasile Leica, de 56 de ani, din Comănești, care, cu o noapte înainte, dormise pe o bancă din parc. O altă victimă a iernii este și Neculai Stoica, de 63 de ani, din Solonț. După o băută zdravănă, pînă în ceas de noapte, bătrînul a încercat să ajungă acasă pe o scurtătură. Nu a mai reușit să ajungă la destinație. A căzut într-o livadă, unde l-au și găsit niște vecini, mai mult mort decît viu. Aflat în comă profundă, el a fost transportat la spital, unde doar o minune și efortul medicilor i-au salvat viața. Ultimul ajuns la spital și internat la Chirurgie a fost Nicolae Florea, de 37 de ani, din comuna Măgirești. Pacientul prezenta degerături de gradul II la ambele picioare, iar rănile de la piciorul stîng începuseră deja să se cangreneze. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns