Consiliul Local din Comănești a aprobat cererea adresată de filiala din localitate a asociației „Habitat pentru Umanitate” de atribuire a unei suprafețe de 1200 metri pătrați, teren pe care vor fi construite patru case destinate la tot atîtea familii cu situație socială precară. „Habitat pentru Umanitate” este o asociație internațională creștin – ecumenică care construiește și renovează locuințe, în momentul de față în 92 de țări. Beneficiarii acestora plătesc contravaloarea caselor într-o perioadă de la 7 la 20 de ani, în rate lunare, fără dobîndă, iar banii proveniți din rate sînt folosiți la ridicarea altor locuințe. La construcția propriu-zisă ajută voluntari alături de familiile – partener, care sînt obligate să efectueze între 500 și 1250 de ore de muncă la propria casă, dar și la ale altor familii prinse în program. „La Comănești, fiecare casă, care va ocupa 58 de metri pătrați, va avea o valoare estimativă de 11.000 de dolari, sumă ce va fi achitată în termen de 20 de ani. Ridicarea lor va începe chiar zilele acestea pentru a fi gata pînă la începutul iernii. Pe lista noastră există aproape 50 de familii din zonă ce doresc să participe la acest program, multe dintre acestea fiind formate din tineri căsătoriți”, ne-a declarat Gheorghe Baciu, președintele Grupului de Conducere din localitate. Filiala „Habitat pentru Umanitate” din Comănești este a doua de acest fel din Moldova, după aceea din Rădăuți, însă există premise ca în viitor o filială similară să fie înființată și în Moinești. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.