Patru noi primari au fost astăzi numiți în funcție

Administrator

Un ordin de numire a primarilor celor patru comune nou înființate în județul Bacău a fost semnat în cursul zilei de ieri de prefectul Gabriel Berca. Consilierul local independent Eugen Antica a devenit primar al comunei Prăjești, iar Ionel Gălățeanu, fost, pînă ieri, viceprimar al comunei Secuieni, a devenit primar al comunei Odobești. La cîrma primăriei Gioseni a fost numită Eugenia Husanu, iar în fruntea administrației din proaspăta comună Bucium a fost numit președintele organizației locale a PNL, Ion Savin. Prefectul Gabriel Berca a declarat că, după desemnarea noilor primari, va urma în scurt timp numirea viceprimarilor și delegarea, în fiecare comună în parte, a persoanelor care să ocupe, interimar funcția de secretar, pînă cînd acest post va fi scos la concurs. în cursul zilei de astăzi va avea loc o întîlnire între prefectul Gabriel Berca și noii primari pentru stabilirea unui calendar de acțiuni în vederea organizării alegerilor locale. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.