Trei dintre electricienii care au contribuit decisiv la stingerea incendiului izbucnit la CET la sfîrșitul săptămînii trecute vor fi premiați de conducerea unității cu cîte 20 de milioane de lei. Este vorba despre Daniel Pînzaru, Cezar Tamaș și Ovidiu Ghesoiu, angajați în secția Electro din cadrul combinatului, care, la puțin timp după izbucnirea incendiului, au intrat în blocul electric cuprins de incendiu și au limitat extinderea incendiului doar pînă la cea de a 14-a celulă electrică. Un premiu de două ori mai mare, respectiv 40 de milioane de lei, va primi și directorul tehnic Neculai Baluș, cel care și-a asumat răspunderea să acționeze în acest mod. „Cei trei electricieni și-au riscat viața. Au stins doar cu apă un incendiu de natură electrică”, a explicat Vasile Drăgușanu, directorul CET Bacău. Cel care i-a sugerat directorului Drăgușanu să îi premieze pe cei patru angajați a fost primarul Dumitru Sechelariu. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns