Păuleț, Ionică și Danilov au fost în grafic la „europene”

Administrator

ȘAH: Iosefina Păuleț, Iulia Ionică și Ilie Danilov, cei trei care au reprezentat ASC Hidrocon Bacău la Campionatul European de Șah, nu s-au făcut de rîs la cea mai puternică întrecere continentală a sportului minții. Rezultatele celor trei pot fi considerate rezonabile la un turneu cu record de participare și la care s-a adunat crema șahului. Iosefina Păuleț (sportivă legitimată și la Politehnica Iași) a încheiat competiția pe locul al 84-lea (din 150 de participante), cu 5.5 puncte. Colega sa Iulia Ionică s-a clasat pe locul al 92-lea, cu 5 puncte, în vreme ce Ilie Vladimir Danilov a ocupat locul al 205-lea (din 403 participanți), cu 5.5 puncte.
în ultimele două runde ale celei de a 8-a ediție a „europenelor”, desfășurate pînă duminică la Dresda (Germania), Ionică a învins-o pe Manuela Mader (Germania) și a pierdut la Nana Dzagnidze (Georgia). Păuleț a terminat învingătoare partida cu Nargiz Umudova (Azerbaidjan) și a remizat cu Regina Pokorna (Slovacia). danilov a încheiat turneul cu două remize, cu Stanislav Novikov (Rusia) și David Shenghelia (Georgia). (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.