Evoluția bună a FCM Bacău din meciul cu FC Snagov (4-1) s-a repetat și în jocul de sîmbătă, din etapa a 21-a, cu Prefab Modelu, echipă care la un moment dat emitea pretenții la promovare. Elevii lui Cristi Popovici au intrat, iată, pe drumul cel bun și au obținut 7 puncte în ultimele trei etape. Ultimele trei au fost scoase din meciul cu Modelu, desfășurat la Călărași. Cu această ocazie, FCM Bacău a ajuns pe „zero”, la „adevăr”, iar cu cele opt puncte pierdute cu penalizarea ar fi ocupat acum locul al 7-lea. Grație victoriei amintite, 1-0 (0-0), la Călărași, FCM a urcat în clasament două locuri, nu prea mult întrucît plutonul fruntaș a apucat să acumuleze suficiente puncte și este greu de ajuns.
Important este că echipa băcăuană a început să joace și că are și rezultate. Golul formației băcăuane a fost marcat în minutul al 47-lea de Ciprian Tănasă care l-a văzut ieșit din poartă pe Mihai și a trimis elegant și precis mingea peste el.
în ansamblu, jocul a fost unul echilibrat, cu un plus de consistență de partea oaspeților. De altfel, băcăuanii au avut și cele mai clare ocazii de a înscrie, pe lîngă golul marcat. Spre exemplu, Spiridon a tras în bară și apoi tot el a reluat pe lîngă poarta goală. De asemenea, Cojocaru și Beceru s-au aflat în situații de unul la unul cu portarul, dar nu au găsit soluția rezolvării cu succes a fazelor respective. Tot băcăuanii au mai avut un contraatac patru contra doi, însă cu un final sub măsura așteptărilor. De cealaltă parte, gazdele au avut posibilitatea de a deschide scorul în minutul al 3-lea, dar unul dintre atacanți a întîrziat la întîlnirea cu balonul care a trecut prin fața porții. Spre finalul partidei, cei de la Modelu au început să arunce mingi în careul advers, nereușind să schimbe situația de pe tabelă.
• Prefab Modelu: Mihai – Bold, Răvoiu (61′, Prodan), Diță – Gîțu, Măciucă, Olariu (61′, Mendizov), Sătmar – Șerban, Stere (49′, Grigoruță), Jianu; antrenor Florin Motroc;
• FCM Bacău: Ignătescu – Doltea, David, Geamăn, Dobîrceanu (88′, Vrînceanu) – Beceru (78′, Muntianu), Spiridon, Enea – Cojocaru (80′, Mavriche) – Verdeș, Tănasă; antrenor Cristi Popovici;
Au arbitrat: Silviu Bogdan (Craiova) – Dragoș Vlad (Tîrgoviște) și Anghel Voicu (Pitești). (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.