Presiuni și amenințări la Direcția Silvică
Starea de spirit a localnicilor de pe Valea Muntelui se menține tensionată, iar colaborarea dintre Direcția Silvică și primari continuă să fie dificilă. Deși săptămîna trecută autoritățile județului și instituțiile cu atribuții în domeniu au stabilit un plan de măsuri pentru deblocarea situației de pe Valea Muntelui, nu toți aleșii locali au percutat. Tărăgănarea lucrurilor amplifică și nemulțumirile proprietarilor de păduri, care, de cîteva zile, fac presiuni la Direcția Silvică pentru a primi permisiunea să exploateze. „Primesc în continuu telefoane de la oameni din Brusturoasa. Sînt nervoși, ne amenință că se duc și taie. Nu mai au răbdare. Oamenii nu înțeleg că trebuie respectată legea, ei cred că eu nu vreau să-i las. Cei mai nerăbdători sunt localnicii care au aprobate cota și amenajamentul. E firesc să se grăbească, dar noi nu putem face nimic pînă nu intrăm în legalitate”, spune directorul Direcției Silvice, Gheorghe Savu. Acesta acuză că nu găsește o cale de colaborare cu primarul din Brusturoasa, pentru urgentarea pașilor ce trebuie parcurși în vederea deblocării situației de pe Valea Muntelui. „Noi ar trebui acum să încheiem contracte de pază și în felul acesta intrăm în legalitate. Apoi, dăm drumul la lemn de foc și eliberăm documente cu regim special pentru transport legal. De asemenea, se așteaptă de la Ministerul Agriculturii să se deblocheze marcările. însă Primăria Brusturoasa n-a pus la dispoziție nici acum lista cu priorități pentru încheierea contractelor de pază, deși am stabilit acest lucru la ședința de joi. Ei probabil vor să începem să marcăm fără a fi condiționați de acest contract, dar asta nu se poate”, spune Savu.
Oamenii nu cunosc avantajele asocierii
Primele contracte vor fi încheiate cu proprietarii care dețin suprafețe limitrofe fondului forestier de stat. Pe de altă parte, primăria trebuie să convingă oamenii să își înființeze o asociație pe suprafețe de cel puțin 100 de hectare. „Oamenii nu știu ce avantaje oferă această asociere. în primul rînd, toate lucrările care țin de protecția pădurii și amenajare sînt gratuite. Apoi, oamenii ar putea să primească fonduri pentru împăduriri. în plus, dacă nu se asociază, fiecare va trebui să plătească paza pentru un an, în avans”, explică Savu. Prețul pentru pază se calculează în funcție de gradul de risc și expunere la furturi a suprafeței. Costul pornește de la 350.000 lei vechi/an/ha și ajung la 600.000 lei vechi/an/ha. Pentru asigurarea pazei, conducerea Direcției Silvice urmează să facă demersuri la Regia Națională a Pădurilor, pentru deblocarea posturilor de pădurari. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.