PELERIN ÂN ȚARA SFÂNTĂ

Colina ânălțării de pe muntele Măslinilor

Doru CIUCESCU

Muntele Măslinilor este unul dintre cele mai sfinte locuri de pe planetă. El este menționat în Biblie cu multe secole înainte de nașterea lui Iisus Hristos. Aici s-a retras David, al doilea rege evreu (1015 – 975 î.e.n.) pentru a se ruga. Tot aici, profetul Ezechiel (593 – 571 î.e.n.) a avut viziunea heruvimilor. Dar, muntele Măslinilor a rămas în mintea și inima creștinilor, în special, datorită faptului că este locul unde Domnul s-a înălțat la cer la 40 de zile după înviere (Faptele Apostolilor 1: 6-12): „(…) pe cînd se uitau ei la El, S-a înălțat la cer (…). Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele denumit muntele Măslinilor, care este lîngă Ierusalim, departe cît un drum în ziua Sabatului”.
… Ora șapte fără un sfert. Telefonul din cameră a sunat deșteptarea. „Thank you very much”. într-o jumătate de oră trebuia să coborîm la restaurantul de la parter pentru a lua micul dejun: bufet suedez. Punctuali, am început să ne învîrtim cu farfuria în mîini în jurul meselor cu brînzeturi, cu produse de carne, cu sucuri, cu fructe, cu lapte și ceai. S-a transmis prin viu grai (nu știu cine a fost sursa de informație) faptul că evreii religioși nu amestecă brînza cu carnea, așa că cea mai mare parte a gupului de români s-a conformat rapid tradiției locale, ba chiar i-au adus completări, umplîndu-și cîte o farfurie separată pentru fiecare categorie de alimente. Numai cafeaua era servită la cerere. Chelnerii erau arabi. în loc de pîine sau alte produse de patiserie din aluat crescut cu drojdie, era disponibilă doar „mața”, pasca evreiască al cărei gust îl apreciasem încă din perioada liceului, cînd un sfert dintre colegii mei erau de religie mozaică. încă era perioada de șapte zile a paștelui evreiesc („Pesah”), iar restaurantul respecta tradiția acestei sărbători și pentru turiștii străini, chiar dacă – pentru a se evita eventualele incidente – pentru ultrareligioșii mozaici se rezervase o sală de mese la un etaj mai sus. Mîncam mult, mai bine zis înmagazinam în stomac cantități apreciabile de alimente, astfel că pînă la cină simțeam numai nevoia de a bea sucuri răcoritoare. De altfel, autocarul nu revenea la hotel pentru masa de prînz.
… Ora opt. Am plecat la drum. Șoferul autocarului, un arab creștin, de statură mare și foarte blajin, ne-a urcat cu grijă, pentru a nu provoca accidente, pe drumurile mai înguste de pe muntele Măslinilor. Ca un bun creștin ce era, el nu pleca la drum fără să-și facă semnul crucii, iar o icoană a Maicii Domnului și o cruciuliță stăteau la loc de cinste pe bordul autocarului. Așa am luat contact cu una dintre realitățile Israelului: mulți cetățeni de etnie arabă erau creștini. Această toleranță religioasă din Ierusalim și din alte locuri pe care le-am vizitat în Țara Sfîntă este rar întîlnită într-o țară arabă, unde șoferul nostru ar fi în mare pericol de a fi omorît de musulmanii fanatici datorită credinței lui, considerată o trădare.
…Am ajuns pe colina ânălțării de pe muntele Măslinilor, de unde aveam panorama celorlalte două coline, mai puțin înalte: Skopus – cu albul impozantului edificiu al Universității Ebraice, și Mica Galilee – cu roș-cărămiziul acoperișului spitalului „Augusta Victoria”.
Primul obiectv era mînăstirea de maici denumită Elion, care în limba greacă înseamnă „a măslinilor”. Spre surpriza noastră, în ciuda numelui, acest lăcaș de cult aparține Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii. Era o oră matinală și măicuțele încă dormeau, obosite după rugăciunile prelungite din noaptea învierii Domnului. Totuși, ghidul Andrei, născut în România, jumătate evreu după mamă, s-a descurcat și a venit cu o măicuță care vorbea bine românește. Am intrat în biserica denumită „Spaso-Voznesemskovo” (ânălțării). Maica ne-a făcut o scurtă incursiune istorică: „După căderea Constantinopolului în 1453, Rusia, ca singur stat pravoslavnic (ortodox) independent, a preluat oficial sub patronajul și grija ei biserica ortodoxă din Palestina. Prima misiune ecleziastică rusă a fost trimisă aici în anul 1845. Construcția mînăstirii Elion a început în anul 1860 cînd, sub supravegherea arhimandritului Antonius, care a trăit între anii 1817 și 1894, a fost construit un mare han rusesc pentru cei aproape 10 000 de pelerini care veneau anual din Rusia. Terenul actual, de aproximativ două hectare, a fost cumpărat pe vremuri, treptat, în mici parcele, cu sume foarte mari. Piatra fundamentală a fost pusă în anul 1873, iar sfințirea bisericii a avut loc în ziua de 7 iunie 1886”.
Biserica, deși rusească, nu are cupole în formă de ceapă, ci o singură cupolă în stil bizantin, semisferică, cu baza un hexagon. Cea mai impresionantă construcție este clopotnița cu șase nivele, numită și „lumînarea rusească”, aceasta fiind vizibilă de aproape oriunde te-ai afla în Ierusalim.
Dar, ceea ce m-a impresioant cel mai mult a fost un paraclis realizat pe partea exterioară a zidului biserici, lîngă intrare, mic cît să încapă un fragment de rocă pe care se distingea urma piciorului stîng al Preasfintei Născătoare, în momentul cînd privea ânălțarea Domnului. Acolo s-a înregistrat cea mai mare înghesuială de amatori de fotografii!
Locul ânălțării Domnului l-am identificat la ieșirea din mînăstirea Elion, la o distanță de aproximativ 50 de metri. Acolo am văzut un zid circular de piatră în mijlocul căruia se ridica o cupolă tot din piatră, de aproximativ zece metri înălțime și cu diametrul de șase metri. Era Domul ânălțării, o construcție administrată de autoritatea musulmană („Uakf”) din Ierusalim. Ghidul ne-a spus că în locul acela a fost construită o biserică în anul 360, care a fost distrusă de perși în anul 610. Apoi, în anul 1110 cruciații au edificat o nouă biserică cu trei domuri în stil bizantin, dintre care numai unul s-a păstrat întreg. Spre deziluzia tuturor, intrarea în Domul ânălțării este permisă numai o singură dată pe an, în ziua ânălțării, cînd au loc și servicii liturgice. Acolo, în interiorul edificiului, am fi putut vedea Stînca ânălțării cu urma piciorului drept al lui Iisus Hristos în momentul cînd s-a înălțat spre ceruri.
Am plecat de pe Colina ânălțării contrariat de faptul că musulmanii, veniți mult mai tîrziu în Palestina, în secolul VII, au impus restricții unui loc sfînt creștin, situație care depășește puterea mea de înțelegere.facă semnul crucii, iar o icoană a Maicii Domnului și o cruciuliță stăteau la loc de cinste pe bordul autocarului. Așa am l

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!