Pendula din balcon

Eugen VERMAN

în septembrie 2002 am adus, din Canada, între altele, un ceas. Un ceas de perete, cu pendulă, neasemuit de frumos. Cadranul exterior, în opt laturi, marmorean cu inflexiuni verzui, iar lăcașul pendulei, dretunghiular, din același material plăcut, odihnitor. L-am adus cu toată bucuria, deși casa îmi este plină de ceasuri. E o manie veche de cincizeci de ani, de cînd visam să am și eu un ceas precum ostașii sovietici care rămăseseră în țara mea după război și care, unii, purtau la mînă chiar două și trei ceasuri Pobeda ori Ceaika și altele. Ceasul acesta mi l-a făcut cadou un indian din Bombay, care venise la Toronto împreună cu doamna sa, la fiul lor, canadian de vreo patru ani, fiu căsătorit cu o canadiancă și cu care avea un copil care, chiar cînd eram eu acolo, împlinea vîrsta de trei ani. De altfel, la grădinița aceea i-am și cunoscut, se serba ziua nepoțelului lor, iar eu o aveam pe Anna-Julia, nepoțica mea, colegă cu băiețelul acela brunet și cîrlionțat, și așa am mîncat tort, l-am sărutat pe copil și, în limba mea românească, i-am urat ani mulți de viață și fericire. Atunci m-am împrietenit cu omul acela – înalt, suplu și frumos -, și cu soția sa – o femeie foarte atrăgătoare în hainele acelea specific indiene, cu șalvari și șal subțire pe cap – și ei m-au invitat acasă la fiul lor, de fapt în același bloc cu fiica mea. Nu mai spun cît de apropiați mi-au devenit, deși nu ne înțelegeam decît prin… semne, iar atunci cînd ei au plecat în India, pe la mijlocul lunii august, cum spuneam, a anului 2002, mi-au lăsat cadou ceasul cu pendulă, unul neasemuit de frumos. Din păcate, cînd am ajuns acasă, la Bacău, și i-am pus baterie, am observat, cu inima strînsă de supărare, că în avion cine știe cum au fost trîntite bagajele mele – că acolo nu se ține deloc seama de posibilitatea distrugerii unor obiecte din geamantane – că ceasul meu nu funcționa decît pe… jumătate; adică, numai de la mijloc în jos. Pendula se leagănă, maiestos, fără odihnă, veselă parcă, într-o parte și într-alta, dar pe cadran totul e nemișcat, ora arătînd 16, 27. De-acolo nu s-a mai mișcat de aproape cinci ani de zile, deși, la șase luni, eu îi pun baterie nouă. Ceasul pare a fi viu, pendula bate în ritmul Timpului, însă „creierul” său e imobil…! De vreo patru ani îl țin în balcon, a devenit un simplu obiect de decor, dar care poartă, totuși, o amintire dragă mie. Mă gîndesc mereu la cei doi soți din Bombay care, probabil, aducîndu-și aminte de mine, sînt străfulgerați de bucuria cadoului ce mi l-au făcut. Ei nu știu, însă, că pendula mea din balcon seamănă leit cu omul acela care muncește și muncește, cu speranță, dar fără nici un spor, bătînd pasul pe loc…

ați de bucuria cadoului ce mi l-au făcut. Ei nu știu, însă, că pendula mea din balcon s

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!