Pensionarii de pe văile Trotușului și Tazlăului își pot procura biletele pentru tratament de la Moinești

Redacția Ziarul de Bacău

Pensionarii din zona Moinești, dar și cei din Dărmănești, Comănești sau din localitățile de pe Valea Trotușului în sus pot, de acum, să obțină bilete pentru tratament de la Moinești, fără a se mai deplasa pentru acestea la Bacău. Astfel, la punctul de lucru moineștean al Casei Județene de Pensii (CJP) doritorilor le sînt puse spre alegere 24 de variante în tot atîtea stațiuni balneo-climaterice. „Cei interesați vor depune la noi, în acest sens, o cerere numai între datele de 1 și 10 ale lunii. Solicitările vor fi centralizate la Bacău, iar pînă la sfîrșitul respectivei luni vom putea comunica răspunsurile cît și celelalte detalii. Menționez că pentru pensiile de pînă la 2,8 milioane de lei, costul biletului pentru un tratament de 18 zile, reprezintă 55% din pensie, iar în cazul depășirii sumei de mai sus, prețul unui bilet va fi de 70% din pensie”, ne-a precizat Irina Niță, responsabila Punctului de lucru. Mai subliniem că Punctul de Lucru Moinești al CJP Bacău a fost deschis în luna martie, iar programul de funcționare este între orele 8,30 și 16,30, de luni pînă vineri.

(Mihai VIERIU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.