Pensionarii s-au plîns că sînt tratați cu ușa închisă la Primăria Bacău

Administrator

Liderii pensionarilor din județ s-au întîlnit, ieri, cu subprefectul Neculai Olaru, într-o nouă ședință a Comisiei de Dialog Civic. Gheorghe Iosub, liderul Confederației Sindicatelor Pensionarilor, filiala Bacău, a dat citire raportului privind activitățile desfășurate în acest an. Pensionarii s-au arătat nemulțumiți de modul în care sînt tratați la Primăria Bacău și au cerut sprinjin subprefectului Olaru. „După balul pensionarilor am mers la Primărie să îi mulțumim primarului Romeo Stavarache și să își spunem și ceea ce nu ne-a plăcut. Deși pe ușa dînsului nu scrie nimic, totuși se respectă dictornul de la Mărășești «Pe aici nu se trece». Cînd conducerea Primăriei municipiului Bacău ne va recunoaște pe noi, exponenții pensionarilor din Bacău și cînd, în afara audiențelor programate, ne mai poate asculta?”, s-a plîns, în numele pensionarilor, Gheorghe Iosub. Liderul pensionarilor s-a mai plîns și de faptul că balul pensionarilor le-a lăsat un gust amar. „A fost o manifestare în care despre pensionari nu s-a pomenit nimic. Primarul s-a prezentat la acest eveniment înconjurat de cu totul alți oameni decît ceea ce ar fi fost normal, pensionarii”, a precizat Gheorghe Iosub. El nu a uitat însă să mulțumească autorităților pentru că s-au rezolvat o serie din doleanțele lor, cum ar fi stația de autobuz de la Policlinica Veche, pachetele cu alimente de sărbători, cele două excursii la Slănic Moldova și la mănăstirile din Nordul Moldovei, sau abonamentele pentru transportul în comun. Pensionarii au mai atras atenția că nu s-a rezolvat încă problema sediului pentru „Clubul pensionarilor” și o protecție mai accentuată a bătrînilor cu pensii foarte mici. Ei au cerut să se organizeze la sfîrșitul anului și un revelion al pensionarilor. Costachi Mocanu, președintele Asociației Pensionarilor „CFR”, filiala Bacău, a pus și el pe tapet o serie de probleme. El a cerut o mai bună comunicare între forurile pensionarilor, dar și între pensionari și instituții, pentru că în cele două excursii au fost anunțați foarte tîrziu și au trimis doar cîțiva oameni. Mocanu i-a adus la cunoștință subprefectului Olaru problema pe care o au 20 de vîrstnici din Măgura, care au depus cereri de retrocedare a pămîntului, dar primăria a dat zece hectare din pămîntul lor unor biserici. „S-a spus că pensionarii care au 50 de ani de căsătorie vor primi cîte cinci milioane de lei. Oamenii au fost puși pe drumuri de și-au căutat actele, au făcut cheltuieli cu dosarele, dar nu le-a dat nimeni nimic”, a precizat Costachi Mocanu.
Reprezentanții Primăriei Bacău susțin, însă, că ușa primarului este mereu deschisă și că este prematur să își manifeste nemulțumirea față de premiul de cinci milioane de lei. „Acuzațiile liderilor pensionarilor sînt total neadevărate, iar multitudinea de acțiuni organizate și coordonate de primarul Bacăului pentru pensionari demonstrează acest lucru. Este pentru prima oară cînd pensionarii sînt tratați altfel, cu respectul ce li se cuvine din partea autorităților locale. Ușa primarului nu a fost niciodată închisă pentru ei. în ceea ce privește premiul de cinci milioane de lei, pentru pensionarii care au 50 de ani de căsătorie este prematur să vorbim de nemulțumiri. Banii vor veni prin mandat poștal pînă la sfîrșitul anului, cel mai probabil în pragul sărbătorilor”, ne-a declarat Ionuț Tomescu, purtător de cuvînt la Primăria Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.