• comisiile locale sînt nemulțumite de instruirile făcute de DGAIA, pentru că ar fi fost „dezastruoase” • secretarul comunei Berești Bistrița reclamă „explicațiile specialiștilor agricoli, care au fost neconcludente” • directorul general Melinte nu recunoaște că ar fi numit ilegal un recenzor-șef
Recensămîntul General Agricol (RGA) ar trebui să însemne, sau cel puțin așa au declarat organizatorii, un punct de cotitură în conceperea politicilor agrare și un sistem de referință în negocierea dosarului „Agricultura” din cadrul procesului aderare la Uniunea Europeană. Cînd se vor centraliza datele culese la recensămînt, autoritățile ar trebui să aibă o imagine clară asupra stării acestui sector economic. Pentru numărătoare, statul va cheltui mai bine de 500 de miliarde de lei și au fost angajate peste 40.000 de persoane. Logistica pusă la dispoziție este impresionantă, deci recensămîntul ar trebui să fie un succes. Numai că, de la intenție pînă la execuție, este o distanță foarte lungă, pe care se interpun interese personale, neînțelegeri locale și orgolii uneori nemăsurate. Pasul cu stîngul cu care a început numărătoarea agricolă mai vine și de la legiuitor, care a pus la coordonarea RGA mai multe instituții: direcțiile agricole, direcțiile de statistică, primării și prefecturi.
În fapt, nici una dintre instituțiile implicate nu au rol de conducere decisiv, iar singura întîietate aparține direcțiilor agricole, care dirijează fondurile. În rest, legislația omite să spună cine are drept de veto la deciziile privind organizarea și desfășurarea RGA. Tocmai de aceea, a fost creat un organism colectiv de conducere la nivel local, numit Comisia Județeană de Recensămînt (CJR), care la Bacău este condusă de subprefectul Gabriel Vlase, în calitate de președinte. CJR are doi vicepreședinți: Ioan Melinte, directorul general a Direcției Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară (DGAIA) Bacău, și Eugenia Harja, directorul Direcției Județene de Statistică (DJS) Bacău. Normal, deciziile ar trebui să se ia în comun, dar se pare că lucrurile nu stau întotdeauna chiar așa. Acest lucru este dovedit chiar de situația de la Parincea, relatată de „Ziarul de Bacău”. Comisia Locală pentru Recensămînt din această comună a primit în aceeași zi două documente, ambele din partea comisiei județene, dar contradictorii în conținut. În primul înscris, primarul și președintele comisiei locale, Guță Știucă, a fost înștiințat că deciziile privind angajarea și disponibilizarea întregului personal de recensămînt este la latitudinea comisiei locale. Al doilea document conținea, sub antetul DGAIA și semnătura directorului general Ioan Melinte (facsimil), numirile recenzorului coordonator și recenzorilor șefi.
Automat, primarul Guță Știucă a contestat decizia de numire a unuia dintre recenzorii șefi, inginerul agricol Carola Măgdăliniș, pe motiv că el a propus pentru această funcție o altă persoană, care a luat la testări calificativul „foarte bine”, în timp ce preferata lui Ioan Melinte nu a luat decît „satisfăcător”, fiind mai potrivită pentru postul de recenzor simplu.
Cine pe cine numește
Primarul Guță Știucă mai contesta și dreptul Centrului de a face numiri în „parohia” Parincea. Alesul comunei acuza conducerea DGAIA că ar avea oarece interese în plantarea Carolei Măgdăliniș în funcția de recenzor șef: „Știu că are pile. Ea ne-a sunat chiar de la Direcție și ne-a anunțat că a fost pusă recenzor șef, lucru pe care eu nu l-am acceptat, pentru că nu știe să lucreze pe calculator”. Pînă la urmă a funcționat autonomia locală, adică decizia primarului a rămas în picioare. Problema care a mai rămas în discuție este legalitatea actului de numire emis de directorul general Melinte. Conform legislației privind RGA, acesta nu are dreptul să numească un recenzor șef. Singurul drept în acest sens conferit de lege este că „direcțiile agricole selecționează și recrutează, cu ajutorul direcțiilor județene de statistică, întregul personal de recensămînt”. Legal, listele cu personalul de recensămînt sînt întocmite de comisiile locale și doar aprobate de comisia județeană. În cazul nostru, s-au întîmplat două lucruri care frizează ilegalul. În primul rînd, așa cum se vede și în facsimil, decizia de numire poartă antetul DGAIA și este trimisă în numele CJR. Chiar președintele acesteia, subprefectul Gabriel Vlase, nu a știut despre acest document. Vlase și-a declinat orice răspundere, declarînd că „dacă poartă antetul DGAIA, răspunde directorul Ioan Melinte”. În acest caz, ștampila CJR a fost folosită abuziv, din moment ce Comisia, prin președintele acesteia, se delimitează de conținutul hîrtiei. Singura precizare a lui Gabriel Vlase este că Ioan Melinte are dreptul să folosească ștampila, dar nu a comentat mai mult pe marginea subiectului. În al doilea rînd, recenzorii șefi ar fi trebuit numiți în funcție de rezultatele la testări, lucru care nu s-a întîmplat, deși notările erau clar în defavoarea Carolei Măgdăliniș. În plus, ea nu figura în lista de propuneri a primarului Știucă decît nominalizată la funcția de recenzor simplu.
Directorul Melinte neagă
Contactat telefonic înainte de apariția primului nostru articol, directorul general Ioan Melinte a recunoscut că a trimis decizia de numire și s-a arătat nemulțumit de faptul că „primarul Guță Știucă nu acceptă recenzorii șefi numiți de comisia județeană”. Melinte a susținut că inginera Măgdăliniș „nu e o pilă a nimănui”. Despre comisia locală, directorul general a declarat chiar că ar fi o „adunătură care vor să rămînă între ei”. După dezvăluirea în „Ziarul de Bacău” a scandalului, directorul general Melinte a sunat la redacție și a negat vehement că ar fi emis decizia de numire a Carolei Măgdăliniș. După cum se vede și din facsimil, Ioan Melinte este contrazis de evidență. O posibilitate ar fi ca altcineva din cadrul DGAIA să se fi folosit de numele directorului general și de ștampila CJR, lucru care, dacă ar fi adevărat, ar fi cu atît mai scandalos, intrînd chiar în sfera penalului. Această ipoteză însă nu poate fi confirmată decît de o anchetă internă la Direcție, urmată de cercetări oficiale, lucru la care e greu de crezut că se va ajunge.
„Moașele” au cîntat pe două voci
Înaintea declanșării propriu-zise a RGA, cele două „moașe” principale, DGAIA și DJS, au organizat, separat, mai multe serii de instruiri, încheiate cu testări. Singurele care au declanșat nemulțumiri au fost instruirile făcute de specialiștii DGAIA. Motivul este rezultatul testărilor care au urmat, catastrofal pentru personalul recrutat pentru recensămînt. În urma cursurilor și examinărilor ținute de DGAIA și DJS, au picat la testări nu mai puțin de 260 de persoane. Dintre acestea, se pare că majoritatea covîrșitoare au învățat cu specialiștii de la DGAIA. Ipoteza este confirmată și de reclamațiile care au început să vină la comisia județeană. Prima a venit de la recenzorul coordonator de la Parincea, Mina Drogu, secretarul comunei. Ea a protestat față de modul în care reprezentanții DGAIA au predat cursurile despre recensămînt. Din cauză că în urma lecțiilor foarte mulți au picat la testări, Mina Drogu a amenințat că respinșii nu se vor mai prezenta la alte instruiri, riscînd să lase comuna fără recenzori. Avertismentul nu a mai fost pus în practică și toți cei picați de la Parincea și din celelalte localități s-au prezentat la o altă instruire, ținută de această dată de specialiștii de la statistică, în urma căreia numărul respinșilor s-a redus simțitor. Cursurile DGAIA sînt contestate și de reprezentanții altei comisii locale. „Prima instruire, cu cei de la DGAIA, a fost dezastruoasă. Nu am înțeles mare lucru, pentru că explicațiile nu au fost concludente. Toată lumea era nemulțumită. De aceea, nici calificativele obținute de candidați nu au fost bune”, ne-a declarat Marieta Gavrilă, secretarul comunei Berești-Bistrița. Gavrilă consideră că „cei de la Statistică ne-au explicat foarte bine la a doua instruire, ceea ce s-a văzut și în rezultatele obținute la ultima testare”. Solicitată să exprime un punct de vedere asupra diferențelor de calitate reclamate între lecțiile DGAIA și DJS, Eugenia Harja, directorul DJS, a declarat: „Nu pot comenta, întrucît nu am asistat la instruirile ținute de specialiștii de la DGAIA. Pot comenta doar despre cele făcute de reprezentanții noștri”. Pentru o replică la reclamațiile de la Parincea și Berești-Bistrița, directorul DGAIA, Ioan Melinte, nu a putut fi găsit ieri nici la telefonul de la serviciu și nici pe telefonul mobil.
Cazul de la Parincea este, deocamdată, singurul public. O ciudățenie s-a mai întîmplat și la Berești-Bistrița, unde cele două persoane propuse pentru funcția de recenzor șef au picat la testele de după instruirile DGAIA, în locul lor fiind numiți, întîmplător sau nu, ingineri agricoli. Faptul nu îl miră pe Vasile Chiper, viceprimarul comunei. El consideră că „e și normal ca ei să numească și să hotărască”. Seninătatea viceprimarului vine de la faptul că „de la comisia județeană ni s-a spus că banii vin de la Ministerul Agriculturii”. Adică cel care plătește, și dictează. Lucrurile nu stau tocmai așa, dar autonomia locală pare a fi doar un vis frumos. Ca o concluzie, amintim că cei doi candidați de recenzor șef propuși de comisia locală și picați la testele DGAIA au luat la al doilea examen, după lecțiile cu DJS, calificativul „foarte bine”. (Florin POPESCU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.