Pentru cine se înclină balanţa

Florin CRĂCIUN

Are părul albit, abia îşi târâie bătrâneţile. Cu desaga în spate, urcă gârbovit treptele Tribunalului. Clădire mare, frumoasă, cum nu prea a avut ocazia să vadă multe la viaţa lui. Bătrânul n-ar fi venit aşa curând la oraş dacă un vecin nu l-ar fi târât prin judecăţi pentru că joiana lui a scăpat din curte şi s-a oprit în bătătura de lângă casă. Moşul ştie că a greşit şi ar fi vrut să se împace, da’ vecinul nu şi nu. „La Tribunal, la dreaptă judecată!”, i-a spus el. Cu încredere în cei puşi să împartă dreptatea, bătrânul se uită la femeia legată la ochi şi cu balanţa într-o mână, ce tronează falnic la intrare, şi intră încet în clădire.

Totul pare nou, frumos zugrăvit, de-abia îi vine să păşească. Ca nu cumva să strice ceva. Că aşa a fost el învăţat de mic. Cu degetele tremurânde, moşul deschide uşa, se aşează pe bancuţă şi aşteaptă să fie strigat. Când îşi aude numele, tresare uşor şi se îndreaptă spre masa judecătorilor. De câte a văzut prin jur, parcă a şi uitat pentru ce a venit. Doar zgomotul sec al ciocănelului de şedinţă îl aduce cu picioarele pe pământ. Nici nu tresare când preşedintele îl declară vinovat şi şi spune că are de plătit vreo câteva de mii de lei pentru greşeala sa. Bătrânul ştia asta încă înainte de a veni la oraş. Se ştia vinovat şi nu i-a fost ruşine niciodată să recunoască asta. Cătrănit, îşi aduce aminte că, doar cu câteva zile în urmă, hoţii i-au intrat şi lui în bătătură şi i-au furat toată agoniseala măruntă: vreo câţiva pui, vin, unelte de gospodărie, cereale. Cam tot ce-i trebuia ca să-şi ducă traiul modest.

A reclamat, au fost percheziţii, hoţii care îi mâncaseră între timp puii, îi băuseră vinul şi au apucat să ascundă o parte din lucruri, găsite la ei, şi-au recunoscut fapta. N-au stat nici măcar o secundă în arest, şi n-au ajuns nici măcar la procuror, chiar dacă aproape toată viaţa şi-au petrecut-o prin puşcării, tot pentru furturi. C-aşa-i legea, şi nu prezintă pericol public. Bătrânul iese din sala de judecată cu capul plecat. Se ştie împovărat de greşeală şi se gândeşte cum va da ochii cu băbuţa lui şi cu vecinii, când va ajunge acasă. Doar a fost condamnat. Mai mare ruşinea acum, la vârsta lui. Dar se ştie vinovat şi a fost învăţat că fiecare trebuie să plătească pentru greşelile lui. Coboară uşor scările Tribunalului şi mai trage o uitătură în spate. I se pare că doamna cu balanţa de la intrare îi face ştrengăreşte cu ochiul şi că unul dintre talere este puţin înclinat.