• consilierul liberal a fost propus de social-democratul George Bogatu, fapt care a stîrnit un val de murmure în sală
Liberalul Petru Plăcintă și umaniștii Roxana Mironescu și Petru Munteanu sînt cei trei consilieri locali care au fost desemnați să reprezinte Consiliul Local în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la CET Bacău. Numirea celor trei consilieri în aceste funcții a avut loc urmare a revocării foștilor reprezentanți ai Consiliului Local desemnați de vechea administrație.
Desemnarea noilor reprezentanți în acest organism de conducere al CET a stîrnit multe discuții în cadrul ultimei întruniri a consilierilor băcăuani. Inițial, administrația publică locală a intenționat să înmîneze un mandat de reprezentare în AGA de la CET umaniștilor Roxana Mironescu și Petru Munteanu, și democratului Mihai Banu. Discuțiile au pornit în momentul în care a fost supusă la vot prezența lui Mihai Banu în componența AGA de la CET. Reprezentanții Alianței PNL-PD-PUR insistau ca lista propunerilor să fie supusă la vot în componența stabilită inițial, social democrații erau de cu totul altă părere. Controversele l-au vizat, în principal, pe fostul președinte al Agribac. Cel care a găsit o altă soluție a fost consilierul PSD George Bogatu. Spre surprinderea tuturor, George Bogatu a venit cu propunerea ca, pe lîngă cele trei propuneri inințiale, să fie trecut pe buletinele de vot și numele consilierului liberal Petru Plăcintă. Propunerea sa a produs rumoare în sală, mai ales că ea a venit din partea unui social democrat, iar printre propunerile de reprezentare în AGA nu s-a aflat nici un membru PSD. Indiferent de agitația produsă în sală, propunerea lui George Bogatu i-a pus în destulă dificultate pe reprezentații alianței PNL-PD, care au avut de ales între un liberal și un democrat. Cel care a avut cîștig de cauză a fost liberalul Petru Plăcintă, care a fost desemnat în unanimitate, de consilierii locali, să facă parte din AGA de la CET. „Sînt convins că treburile vor merge de-acum așa cum trebuie la CET, dacă va fi în AGA și Petru Plăcintă. E un bun manager și un om extrem de echilibrat”, a fost de părere consilierul George Bogatu. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns