Patru pescăruși morți și un altul cu simptome ale unei boli au fost descoperiți, ieri, pe lacul de acumulare de la Galbeni, de către o echipă de control formată din inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare (DSV), Asociației Județene a Vînătorilor și Pescarilor și Gărzii de Mediu. Razia efectuată de către inspectori a avut loc fiindcă, în această perioadă, lacul este acoperit de mii de păsări migratoare, care pot fi purtătoare de viruși. Cum tot ieri a apărut și alerta privind prezența gripei aviare în România, controlul a vizat toate luciurile de apă care găzduiesc zburătoare. Surpriza a apărut, așadar, pe acumularea de la Galbeni, situată pe Siret, ceea ce sporește pericolul răspîndirii rapide în aval a unei eventuale boli. Pericolul de existență a gripei aviare a încolțit în mințile inspectorilor în momentul în care aceștia au găsit pe o distanță de mai puțin de 200 de metri patru păsari moarte. Și chiar dacă pericolul bolii plana chiar deasupra lor, zeci de pescari își desfășurau meseria sau hobby-ul pe baltă. Amatorii dădeau la pește cu cîte cinci sau chiar șase undițe, iar profesioniștii înțesaseră balta cu plase. Oamenii, pescărușii, lebedele, stîrcii, rațele sălbatice și lișițele își împărțiseră frățește lacul
A fost împușcat pescărușul apatic și stingher
Aproape de ora trei a amiezii de ieri, un ARO al DSV și-a făcut apariția pe lac. Mașina a frînat însă brusc în apropierea malului, șoferul a coborît rapid, cu o pușcă în mînă, a armat-o, a ochit și a tras. Bubuitura a răsunat îndelung, iar la cîțiva metri în fața puștii s-a văzut un smoc de pene în aer, iar sub ele o pasăre albă moartă. Toată acțiunea a durat numai cîteva secunde. Nimeni nu a avut dreptul să se apropie de locul în care fusese împușcat pescărușul, fără un echipament special de protecție. Sonia Caragea, unul dintre medicii veterinari prezenți ieri în echipa de control, și care face parte din celula de criză instituită pentru prevenirea gripei aviare, a fost singura persoană dotată cu un echipament special, ale cărui piese sînt ținute separat în pungi sterile. Femeia a dat imediat jos hainele de stradă, și-a pus la gură o mască sterilă, și-a prins părul brunet sub o bonetă, s-a acoperit cu un halat special, și-a tras în picioare o pereche de cizme și a plecat să recupereze pasărea. Pasărea moartă a fost vîrîtă într-o pungă de plastic pe care a legat-o strîns la gură. Apoi, punga a fost pusă într-un recipient plin cu gheață, pentru a păstra pasărea intactă cît mai mult timp. Pescărușul a fost sacrificat pentru că prezenta toate simtomele unei păsări bolnave, dar nu este obligatoriu să fi fost infectată cu gripă aviară. „Pasărea era un pescăruș și era separată de grup, era stingheră, apatică și avea poziția pinguinului. în general, păsările bolnave nu mai sînt primite în grup și de aceea le împușcăm. Nu putem să riscăm să lăsăm în viață o pasăre bolnavă”, ne-a explicat Sonia Caragea.
Ne-am urcat apoi în mașini și am vrut să continuăm drumul, dar, la nici 200 de metri de unde a fost împușcat pescărușul găsit în poziție de pinguin, au fost descoperiți alți patru pescăruși morți. Pentru ridicarea lor a fost nevoie de un echipament nou de protecție, iar fiecare pungă în care erau puși era dezinfectată cu o soluție specială. „Nu pot spune cu siguranță că este gripă aviară, dar nici nu pot să infirm acest lucru. Poate fi o pestă, care este extrem de răspîndită la păsări și care nu afectează omul”, ne-a mai spus Caragea.
De pe malul bălții, păsările au fost duse direct în laboratoarele DSV, unde vor fi examinate. Singura problemă ar fi că laboratorul din Bacău nu are aparatură pentru identificarea gripei aviare, așa că dacă bolile pe care le au păsările nu vor putea fi depistate, ele vor fi trimise pentru analize la București.
Toate păsările de pe lac ar putea fi exterminate
Sorin Ivanciu, purtătorul de cuvînt al DSV, ne-a spus că pescărușii sînt unele dintre cele mai periculoase specii de păsări, fiind adevărate depozite de viruși. „Acum abia sîntem într-o etapă preliminară, iar dacă simțim că sîntem depășiți de situație vom trimite păsările la București pentru a fi spupuse analizelor. Pescărușii sînt rezervoare de viruși, de aceea ne-am îndreptat atenția în mod deosebit asupra lor”, ne-a explicat Ivanciu.
Dacă se dovedește că păsările găsite moarte sînt infectate cu virsul aviar, tot focarul va fi lichidat, ceea ce înseamnă că toate păsările de pe lac vor fi exterminate, precum și toate orătăniile de pe o rază de trei kilometri în jur. Deocamdată, animalele și păsările de prin satele din jur vor fi verificate, pentru a se vedea dacă nu s-au infectat. Membrii celulei de criză a DSV vor patrula zilnic pe malurile lacului în încercarea de a descoperi la timp eventualele probleme. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.