Laura HUIBAN
Noi cazuri de varcicelă au apărut ieri printre elevii înscriși la Testele Naționale. în județul Bacău, unsprezece copii atinși de această boală au susținut teza la matematică. Cei mai mulți sînt la Școala „Mihai Eminescu” din Buhuși. „Avem opt elevi în această situație. I-am izolat într-o clasă specială cu intrare separată. I-au asistat cadre didactice care nu au copii mici acasă. Sînt niște elevi extraodinari. Sînt primii care au venit, deși boala e în erupție maximă, sînt plini de bubițe”, a declarat Antoaneta Luttinger, președinta comisiei de testare de la Școala „Mihai Eminescu”. Alte cazuri, mai puține la număr, au fost grupate pe centrele de testare de la Școala nr. 10 și Școala „Mihai Drăgan”. Din 7.302 înscriși, ieri, la proba de matematică, au lipsit 509 elevi. Maria Mădălina Diaconiță, absolventa Școlii „Mihai Drăgan, care a dat prima probă a Testelor Naționale într-o rezervă a Spitalului de Urgență Bacău, după ce a fost accidentată de o mașină pe trecerea de pietoni, s-a externat, astfel că, ieri, fetița a dat examenul de matematică acasă, la Răcăciuni, cu trei supraveghetori. „A fost mai bine, nu am mai fost așa tensionată, ca în spital, la prima probă. Subiectele aui fost ușoare la matematică. M-am verificat, cred că voi lua zece”, a declarat, ieri, Mădălina.
Pană de curent la patru centre de testare
Ieri dimineață, patru centre de testare au rămas fără curent electric chiar în momentul xeroxării subiectelor. în această situație s-au aflat școlile din Secuieni, Palanca și Oituz și Liceul cu program sportiv Bacău. „Pentru Palanca am xeroxat subiectele la centrul de evaluare de la Comănești. în rest s-au folosit generatoare de curent. Nu s-a întîrziat distribuirea subiectelor. Totul s-a desfășurat cum trebuia”, a subliniat Nicoleta Neagu, președinta Comisiei județene de organizare și desfășurare a Testelor Naționale. Directorul Liceului cu program sportiv a declarat că pana de curent nu a durat, în cazul instituției pe care o conduce, mai mult de două minute.
56 – varianta cu noroc
Elevii care au participat ieri la Testarea națională au ieșit de la examen spunînd că subiectele de matematică au fost ușoare. Ovidiu Trofin, inspector școlar de specialitate, confirmă că varianta extrasă, cea cu numărul 56, a fost, într-adevăr, una destul de simplă. „Cred că elevii au fost fericiți. Dificultatea subiectelor a fost redusă. Vor fi, probabil, mai puțini picați și foarte multe note mari. între variantele propuse inițial de minister au fost unele foarte grele, care aveau capcane dar și o abordare dificilă. Copiii au avut noroc. Din varianta 56 chiar și subiectele grele pueau fi abordate relativ ușor”, a declarat inspectorul școlar Ovidiu Trofin.
Elevii fug de istorie
Astăzi are loc ultima probă a Testelor Naționale. Elevii au avut de ales între geografia României și istoria românilor. Cei mai mulți, însă, 80 la sută, au ales să dea examen la geografie. „în general, copiii consideră că e mai ușoară programa la geografie. De cîțiva ani, la istorie vin foarte puțini. Se tem de interpretare, subiectele conținînd și astfel de cerințe”, a explicat Maria Dobroi, inspector de istorie a Inspectoratului Școlar Județean Bacău.
caseta
„Prea multă geometrie”
Elevii din Onești au rămas surprinși de numărul mare de probleme de
geometrie pe care le-au avut de rezolvat. „A fost o problemă cu o
piramidă, una cu un romb, dar problema cu prisma a fost cea mai
dificilă”, a declarat elevul Ionuț Samoilă, la ieșirea din sala de examinare. Viorel Apostu, care a susținut această probă a examenului la Centrul de examinare de la Școala „Ghiță Mocanu”, a declarat: „pe lîngă problemele de geometrie au fost și lucruri simple de matematică, iar prezența mai multor rezultate pe foaia cu subiectele ne-a derutat în rezolvarea multor subiecte. Sper să obțin o notă de 7,00, pentru că a fost dificil”. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.