• societatea Perla Turism Slănic Moldova a deschis oferta publică de preluare de acțiuni • Peral Turism aparține primarului stațiunii, Andrei Șerban
Piața de capital Rasdaq a înregistrat ieri, 23 august, oferta publică inițiată de societatea Perla Turism din Slănic Moldova, pentru preluarea (în vederea delistării de pe această piață) a societății „Perla Moldovei”. Acționarii de la „Perla Moldovei” s-au pronunțat cu puțin timp în urmă pentru înstrăinarea activelor acesteia, dintre care cel mai important este Hotelul Perla. Societatea, cu un capital social de aproape 16,8 miliarde de lei, în acțiuni cu o valoare nominală de 25.000 de lei, a fost tranzacționată ultima dată pe piața Rasdaq în luna martie a acestui an, iar acțiunea ei a rămas la valoarea de piață de 14.000 de lei – cea mai mare valoare din istoria proprie. Acționarii ei sînt, în acest moment, societățile Perla Turism, cu 51,51% din capitalul social și Socomind Onești, cu 40%. Alți acționari mai dețin 8,532% din capital.
Cea care intenționează să cumpere un pachet de acțiuni de aproape 8% din capitalul social, Perla Turism, are un capital social apropiat de al societății Perla Moldovei, de 14 miliarde de lei, și același obiect de activitate – hoteluri. Societatea Perla Turism aparține primarului stațiunii Slănic Moldova, Andrei Șerban, care face oferta prin reprezentantul său, Ștefan Gabriel Dospinescu. Practic, ofertantul deține, împreună cu Socomind și Servgrup Slănic Moldova – societăți aflate tot în proprietatea lui Andrei Șerban, peste 92% din Perla Moldovei, iar cu pachetul solicitat pe piața de capital va ajunge la calitatea de acționar unic.
Ofertă aproape dublă față de valoarea de piață
Oferta publică de preluare a fost făcută pentru 53.641 de acțiuni (toate acțiunile aflate în circulație), la o valoare de 25.834 de lei bucata, astfel încît valoarea ofertei se ridică la aproape 1,4 miliarde de lei. Oferta nu are nimic în comun cu intenția de a vinde Hotelul Perla, dar proprietarul societății Perla Moldovei va avea, în caz de succes la vînzarea hotelului, tot cîștigul tranzacției. Oferta publică este valabilă pînă pe 10 septembrie, însă data limită poate fi prelungită. Intermediarul acestei oferte este societatea de servicii de Investiții Financiare Estinvest din Focșani.
În urma ofertei, societatea Perla Moldovei își va retrage acțiunile de pe piața Rasdaq, astfel încît acționarii minoritari care nu vor da curs ofertei nu pot să mai vîndă acțiunile lor după expirarea termenului de ofertă. Conform anunțului de ofertă, cumpărătorul se obligă să nu modifice obiectul de activitate al societății Perla Moldovei, nici echipa managerială și nici nu intenționează să lichideze societatea.
„Perla Moldovei” a fost cea mai importantă societate comercială din Slănic Moldova, care a avut în patrimoniu și Hotelul Dobru și majoritatea vilelor stațiunii. Ea a fost privatizată cu circa șapte ani în urmă, cînd a fost preluată de fimele lui Corneliu Iacobov și a celor din anturajul său, între care și Andrei Șerban. Deși a avut un plan ambițios de a dezvolta turismul balnear în stațiunea Slănic Moldova, societatea nu a reușit să-și repecte programul de investiții, dar a renovat din temelii Hotelul Perla. Stațiunea este considerată de tip închis, după ce vilele și principalele obiective au fost preluate de investitori privați, de bănci sau societăți naționale ca Electrica și Petrom. (Petru DONE)
Lasă un răspuns