Persoanele cu handicap neuropshic vor avea un centru de zi în Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Băcăuanii care au în familie o persoană cu afecțiuni neuropsihice vor beneficia în curînd de serviciile unui centru de zi. „Acest centru va veni în sprijinul persoanei cu handicap și familiei acestuia, oferind o alternativă la instituționalizare. Noi avem circa 80 de dosare prin care se cere internarea în cămine spital de profil. În centre vor fi internate numai cazurile grave. Selecția acestora se va face cu dosarul în față, cu familia și ancheta socială pe masă, pentru a se vedea dacă există sau nu condiții în familie de îngrijire. Cei care nu vor îndeplini condițiile de a fi internați în spital, vor fi îngrijiți pe timpul zilei în centrul de zi, apoi vor fi luați de familie acasă”, ne-a declarat Rodica Pădureanu, director la Direcția Județeană de Asistență Socială Bacău.

Viitorul centru de zi va fi în subordinea Primăriei Bacău, acesta fiind și aplicantul proiectului. Bugetul de finanțare a proiectului este de 176.480 de euro, dintre care zece procente le reprezintă contribuția primăriei, iar restul, fonduri Phare. „Zilele acestea urmează să se verifice încă odată documentația și apoi să se semneze contractul. Imediat ce acesta va fi semnat, vom demara lucrările de amenajare. Cel mai probabil acestea vor fi inițiate în luna decembrie”, ne-a declarat Mihaela Grosu, inspector în cadrul Primăriei Bacău. Centrul de zi va putea adăposti 30 de persoane cu afecțiuni psihice și se va amenaja în două imobile de pe strada Livezilor, care vor fi reabilitate și dotate corespunzător. Parteneri la crearea noului centru sînt Fundația de Sprijin Comunitar, care va oferi consultanță și asistență de specialitate angajaților centrului, și căminul spital din Răcăciuni. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.