Personalități băcăuane

Vestitul hatman Răducanu Rosetti din Căiuți

Dacă n-ar fi documentele, s-ar putea crede că cele ce urmează reprezintă o frumoasă povestire și asta pentru că întîmplările sînt cu totul neobișnuite. Răducanu Rosetti s-a născut la Căiuți. A avut o copilărie frumoasă alături de sora sa, Zoe. într-o zi, cînd tatăl lor nu era acasă, cei doi copii au fost răpiți de o șatră țigănească și duși peste munți. Cu greu, dar și cu bani grei, cei doi au fost răscumpărați și readuși acasă. Tocmai cînd lucrurile se așezaseră, tatăl lor muri. Copiii fură luați în îngrijire de unchiul lor, jitnicerul Manolache Ruset.
Un alt unchi, vornicul Nicolae Ruset, foarte bogat, nu-i dorise. Mai mult, „Zoița era mică și proastă”, unchiul făcuse cea mai mare greșeală a lui. Dar peste 2-3 ani fata se făcu mare și frumoasă „de răpea ochii cui o vedea”. Va deveni doamnă prin căsătoria cu Alexandru Moruzi, atît în Moldova, cît și în Muntenia. Răducanu, fratele, devine hatman. Deși bondoc, era mare amator de delicatese culinare. Se achită cu cinste cînd Ipsilanti îl însărcină „mehmender”, adică reprezentantul domnului la turci. Sarcină dificilă, căci „o greșeală cît de mică îl costa nu numai viața lui, ci și scaunul domnitorului”. Iese bine. Primește felicitări, dar chiar un turc pe patul de moarte îi spune unde sînt ascunși „trei sute de icusari de aur!” âi trimite la Stambul, primind prețuirea vizirului. Ajunge pe vîrful valului, dar la 3 septembrie 1788 îi moare soția. Șapte copii îi rămîn de crescut. Stă, cît stă, văduvoi, și la 16 august 1806 se recăsătorește cu „Eufrosina, fata lui Dumitrache Manu, din Țarigrad” care fusese căsătorită cu G.Golescu. Motivul divorțului: soțul era prea urît! Hatmanul o iubește și are, de la ea, opt copii!
într-o scurtă vizită la Viena, Răducanu „se distinge” într-un parc de distracții. Trage la țintă și ia toate premiile. Un doctor sas, prieten apropiat, scria: „Părintele acestei familii stimabile este un bărbat plin de probitate, de o neobișnuită activitate, precum și de o onorabilitate încercată, plin de un patriotism înflăcărat”.
Casa lui din ulița Goliei e plină de oaspeți cu „mese fără pereche”, toată iarna. Vara, însă, „hatmanul se mută la Bohotin” „Plecau din Iași trăsuri cu familia sa, guvernante, dădace și mai ales cămărășița. în brașovence luau loc slugile, spălătorese, fete de casă, băieții de la bufet și cîțiva rîndași indispensabili din cauza specialității lor”. „La popasul din pădurea Mocra, bucătarii îi așteptau „cu fripturile gata, la frigare”. Masa se lua „pe covorașe întinse pe iarbă, la umbră”, iar lăutarii cîntau cît îi ținea gura, dar și din instrumente. Apoi, după ce „boierii își isprăveau masa”, se spălau pe mîini nelipsind „ligheanul, ibricul, prosopul și bucata de săpun”. Se aprindeau ciubucurile și totul era minunat. Ajunși la Bohotin, urma o nouă masă cu vînat, ziua cu dulceți și apă, urmată de cafele turcești și de ciubuce… îndată ce se înnopta se întindeau mesele de cărți și se juca pînă la 10 seara, cînd se servea cina, nu mai puțin copioasă decît… miasu. Să nu cătăm că la masă se discuta,… multă politică. Aceasta a fost pînă la venirea… eteriștilor, care a fost „o lovitură de trăsnet într-un cer senin”.
Răducanu fugi cu familia la Cernăuți. Stătu în gazdă la un maior cu 400 de galbeni pe an. Foarte important: în această grea perioadă hatmanul Răducanu Rosetti nu neglijează instrucția copiilor. Găsim în „Condicele de socoteli” lefurile trecute dascălului grecesc Leonte Frangulea – 250 lei vechi lunar, dascălului Raymond, 225, iar unui dascăl „de clavir” – 140, ca și „a celui ce drege clavirul”. în ceea ce privește „cuhnea” (bucătarii) plătea, tot lunar, 620 de lei „în mijlociu de lună”.
Politica, atunci (ca și acum), ținea capul de afiș: „Boierimea moldovenească era împărțită în trei tabere: toate doreau încetarea domniilor fanariote, dar cea bejenită la Cernăuți dorea un soi de republică aristocratică, cea refugiată la Chișinău vroia domn pe Iordache Rosetti Rosnoveanu, iar ce a rămas în țară… ocîrmuind cu concursul întregii boierimi mari și mici”.
Cu galbeni mulți, „hatmanul și ai săi duceau o viață care nu se deosebea mult de aceea ce o duceau la Iași”. Poate fi viață numai tihnită?Șederea la Cernăuți „adusese hatmanului ca părinte o mare nemulțumire”. Una din fiicele sale se „înamorase de un ofițer austriac de neam bun”. Omul, însă, era catolic. Totul era în grea cumpănă. Cum să treacă fata de la ortodoxism la catolicism? Avea de ales „între moartea sau înnebunirea copilei sale și lepădarea de credința ei”. După lungi dezbateri „în stil moldovenesc”, se consimți la căsătorie. Prea tîrziu. Fiica sa „înnebuni și se retrase la mănăstirea Agapia sub numele de maica Singhitichia pînă în anul 1860”.
Un rău însă nu vine niciodată singur. Pentru că în 1813 se pusese „chezaș” cumnatului său Ioan Balș, hatmanul „se va găsi păgubit cu 960.000 de franci aur”, sumă nespus demare atunci. Și „colac peste pupăză”, fiica sa Zoe, căsătorită cu Dumitrache Ghika, face „reclamațiuni bănești”. Din nou necazuri, înfățișări la judecătorie. Oricît de încercat era hatmanul Rosetti, nu poate rezista. La 3 august 1838, la Iași „în urma unei inflamațiuni a ficatului”, agravată de supărări, Răducanu Rosetti încetă din viață. Fu „înmormîntat la Sfîntul Spiridon, al cărui ctitor fusese”. Un fapt aproape nesemnificativ ne va aduce aminte de el: hatmanul a inventat… ostropelul. Așa a scris în studiul său despre hatmanul Răducanu Rosetti academicianul Radu R.Rosetti la 12 februarie 1935, prezentat în cadrul „Universității libere” din București. Totuși, marele istoric a omis un fapt important: conacul – de la Căiuți, locul nașterii sale.Construit în 1840, conacul a fost un adevărat monument în acest loc băcăuan. Construcția monumentală, cu etaj, avînd un imens parc „cu arbori scumpi și un iaz de „culoarea cerului”. Familia hatmanului, dar și urmașii veneau aici pentru minunate zile de desfătare și odihnă.
Această construcție avea să intre, însă, sub altă formă de istorie. Pașoptiștii vor găsi aicio un loc de adăpost, iar Unirea din 1859 avea să fie zămislită în încăperile cu ziduri groase. Vor fi prezenți Al.I.Cuza , Vasile Alecsandri, Costache Negri, M.Kogălniceanu și alți mari unioniști. Conacul va rezista la primul și al doilea război mondial, și chiar „la restructurările comuniste”.
Culmea va fi că după 1989 autoritățile locale și județene, în loc să-i acorde cea mai mare atenție, l-au lăsat de izbeliște. Devenit conac fără stăpîn, în loc să fie demarate lucrările pentru un „Muzeu al Unirii”, clădirea a fost devastată, i s-a dat foc, iar acum e locul de unde sătenii își iau cărămizi și lemn de foc.
Ați văzut vreun senator sau deputat, care se bate cu pumnii în piept, să fi trecut măcar o dată pe la Căiuții hatmanului Rosetti? (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!