PERSONALITĂȚI BĂCĂUANE LUIGI IONESCU

* „Lalele, lalele” – șlagărul care a străbătut lumea

Satele Păncești, „Raionul Fabricii de zahăr” și tîrgușorul Păncești, alcătuiau la început de secol XX, comuna Păncești. La 1894, enoriașii parohiilor I și II Păncești, asistau cu emoție la sfințirea bisericii din piatră și cărămidă, avînd următoarea pisanie spre veșnică aducere aminte:

„Ridicatu-s-a din temelie acest Sf.lăcaș cu hramul „Sf.Gheorghe și Sf.Nicolae”, în anul mîntuirii 1894, de către întreaga obște a locuitorilor agricoli, comuna Păncești, județul Putna, sub domnia M.S.R. Carol I, primul rege al României și sub păstoria I.P.S.S. Mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu și Ep. Eparhiei, P.S.S.S. Ep. Melchisedec actual, pictîndu-se sub păstoria I.P.S.S. Gherasim Saferinu, Protoiereul jud. Ec.Clement Bontea, parohul N.Mircea, iar preotul D.Marinescu președintele comitetului pentru construirea acestui sfînt lăcaș. S-a pictat în anul 1905-1906 de către D-l I.Bontea și L. Pânăzescu pictor”.

Au trecut anii. Preotul paroh Nicolae Mircea, are acum barbă albă. E ziua de 3 aprilie 1927. Pe dealuri încă se mai zăresc petece de zăpadă. Cărtăreții Vasile Simionescu și Ștefan Bădiu, ambii absolvenți ai „Școalei de cîntări”, îl ajută pe preot să săvîrșească botezul unui băiețel: „Dumnezeu să-l ocrotească în viață. Ei, da’ frumos mai scîncește. O să fie precis cîntăreț!”, spuse el, scoțînd pruncul din cristelniță.

Mare dreptate a avut părintele Mircea. Luigi, cel ce fusese botezat la biserica „Sf.Gheorghe” din Păncești, avea să devină într-o zi cu adevărat cîntăreț. Și nu unul oarecare, ci din cei mai mari ai României. Încă din copilărie, farmecă cu vocea sa, colegii și profesorii. Este nelipsit de la serbările școlii. Pentru vocea sa, vin adesea sătenii din satele din împrejurimi. Fetele se prăpădesc după el. Înalt, cu părul bogat, fascinează. Nimeni nu se îndoia că Luigi n-avea să se facă artist.

În 1946, Luigi se afla în București. Avea 19 ani. Lipsurile, mizeria, dezorganizarea de după război se simte peste tot. Cîntă într-o seară într-o sală aproape neîncălzită, dar împodobită din belșug cu steaguri roșii. N-are nici microfon. Îl acompaniază un acordeon, o vioară și o „tobă”. Vocea, și ce voce!, vrăjește auditoriul:

– Cum îl cheamă dragă pe cel ce a cîntat?

– Parcă Luigi. Și dacă nu mă înșel, Ionescu. Promite tînărul…

În 1950 se organizează concurs la „Savoy”. N-are rivali, cîștigînd detașat. Acum are un loc și un salariu stabil. Se însoară într-o minunată zi de mai. La teatrul de revistă se simte ca peștele în apă. E nelipsit de pe afișe, iar pe an ce trece, numele său se scrie cu litere tot mai mari. Marii compozitori, Elly Roman, H.Mălineanu, Vasilescu, Temistocle Popa, George Grigoriu îi încredințează partiturile. Fiecare melodie interpretată de Luigi Ionescu devine șlagăr: „E primăvară în ianuarie”, „Două viori”, „Zorile”, „Iubito”, „Te caut”, „Femeia”, „Turturele”. Pe străzi, în birouri, în balcoane, toată lumea fredonează melodiile sale. E suficient să spui că în spectacolul „X” cîntă Luigi Ionescu, că lumea ia cu asalt sala. Radioul și mai tîrziu televiziunea, nu se pot lipsi de repertoriul său. Briliantul carierei sale avea să fie o melodie simplă, „cu lipici”, dedicată unor flori: „Lalele”. Nici compozitorul, nici textierul și nici chiar el, interpretul n-aveau să bănuiască imensul succes al melodiei. Sala în care a fost lansată melodia a explodat pur și simplu. De la femeia de serviciu pînă la director, de la copiii din grădinițe, pînă la membrii „Academiei Române”, toată lumea avea pe buze „Lalele”. Restaurantele din întreaga țară își încep programul cu ea, radioul, televiziunea o includ aproape zilnic. Și pentru prima dată, o melodie românească devine șlagăr internațional, „Lalele, lalele” fiind preluată de televiziunile din Bulgaria, Ungaria, U.R.S.S., ajungînd pînă la îndepărtata Brazilie. Lalelele românești „înfloresc” peste tot. Luigi Ionescu este solicitat în numeroase turnee. Firește, va cînta și la Bacău în nenumărate rînduri. Locul său preferat era „Teatrul de vară” băcăuan, modern pentru anii ’70.

A venit și vremea cînd Luigi Ionescu s-a pensionat. Din cînd în cînd, este solicitat la radio sau televiziune pentru a-și interpreta melodiile care i-au adus celebritatea. Într-o zi a anului 2002, inima marelui interpret, internat la Spitalul „Sf.Pantelimon”, a încetat să bată. Mormîntul său va fi în cimitirul „Izvorul Nou”, printre florile pe care le-a îndrăgit, și care i-au adus nemurirea, lalelele…

Eugen ȘENDREA

P.S. Pe cînd „Teatrul de vară – Luigi Ionescu” din Bacău?