Cornel GALBEN
Născut la 8 septembrie 1935, în satul Lăicăi, comuna Cetățeni, județul Muscel (azi, Argeș), poetul Gheorghe Izbășescu își petrece copilăria în satul natal, unde urmează și cursurile Școlii Primare (1941-1945). Întîile două clase de gimnaziu le parcurge la Tîrgoviște (1945-1947), iar ultima la Boteni, județul Argeș (1947-1948). După absolvire se reîntoarce la Tîrgoviște, unde în perioada 1948-1953 este elev al Liceului “Ienăchiță Văcărescu” din localitate. În toamna anului 1953 devine student al Facultății de Filologie, secția Slavistică, a Universității București, dar, deși are rezultate foarte bune, întrerupe cursurile în anul IV, urmînd să le reia, peste aproape un deceniu, la Facultatea de Filologie, secția Limba și literatura română, a Universității “Al.I. Cuza”, pe care le absolvă, cu diplomă de licență, în 1970. În studenție începe să scrie, debutînd în 1957, cu un poem despre copilărie, în revista “Tînărul scriitor”, dar nu publică apoi decît sporadic, adevăratul debut considerîndu-l grupajul de poeme “Ulise al orașului”, apărut în numărul din iunie 1979 al revistei “Ateneu”. Din 1962 își stabilește domiciliul în Onești, făcînd naveta la Viișoara, comuna Tîrgu Trotuș, unde este, pînă în 1965, profesor suplinitor de limba și literatura romînă la Școala Generală din localitate. Suplinește apoi, alți cinci ani, aceeași catedră la Școala Generală Oituz (1965-1970), instituție în cadrul căreia va mai activa încă trei cicluri, dar ca titular, după ce și-a luat licența. În 1973 se transferă la Liceul Industrial de Chimie Onești, predînd limba română pînă în toamna anului 1975, cînd devine titular al catedrei de cenaclu a Casei Pionierilor din municipiu. Între timp se afirmă ca unul dintre animatorii vieții culturale oneștene, activînd în cenaclul “Junimea nouă” și numărîndu-se, în 1969, printre membrii fondatori ai Societății Culturale “G. Călinescu” și printre cei ai Consiliului de conducere. Pînă în 1988 e președinte al secției Limba și literatura română a acesteia, implicîndu-se, alături de poetul Constantin Th. Ciobanu și de alți oameni de cultură, în organizarea Zilelor Culturii Călinesciene și, ca redactor, în apariția revistei “Jurnalul literar”, în care publică frecvent. La catedra de creație obține performanțe uluitoare, în scurt timp numărul premiilor obținute de membrii Cenaclului literar “Zburătorul”, pe care l-a înființat, trecînd de cîteva sute. Cele mai valoroase creații ale acestei veritabile școli de poezie au fost reunite în antologiile “Zburătorul – 1”, prefațată de prozatorul George Bălăiță (Bacău, 1976), și “Zburătorul 2-3”, prefațată de poetul Ovidiu Genaru (Bacău, 1983), ambele excelent primite de critica literară. Furat de migăloasa muncă de modelare a zecilor de talente ce s-au perindat pe la catedra și cenaclul său de-a lungul anilor și-a amînat propriul debut în volum, care s-a produs abia în 1984, cînd Editura Albatros i-a publicat manuscrisul “Viața în tablouri”, premiat în 1982 la propriul Concurs de debut în poezie. Cartea a avut un impact rapid, fiind recenzată favorabil în principalele reviste romînești de cultură atît de critici din toate generațiile (Laurențiu Ulici, Radu Călin Cristea, Nicolae Oprea, Radu G. Țeposu, Constantin Pricop), cît și de poeți (Nicolae Turtureanu, Constanța Buzea, Octavian Voicu, Tatiana Mihuț). Deși depășise vîrsta la care debutase Arghezi, e încadrat la unison în rîndul generației opzeciste, cea ce nu numai că-l asimilează, dar și-l și revendică, acordîndu-i prin criticii săi un loc de frunte în “Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă”, cum avea să o definească regretatul Radu G. Țeposu. Acest “memorial de călătorie spirituală și, în egală măsură, o condică de prezență în cotidian”, după opinia lui Laurențiu Ulici, a deschis calea unui amplu ciclu liric, care avea să se rotunjească în primul deceniu postdecembrist, cînd autorul își descătușează, într-adevăr, toate energiile. Primul pas al “micii epopei apretate” l-a constituit volumul “Garsoniera 49”, apărut la Editura Junimea din Iași (1985), carte definitorie pentru Ulise al orașului și întreaga mitologie pusă pe rol de inventivul și orgoliosul poet. Ea va fi întregită de “Coborîrea din tablouri” și “Ansamblul de manevre”, ambele apărute, în 1993, la Editura Plumb din Bacău, precum și de “Melodrama realului”, ce a văzut lumina tiparului la Editura Timpul (Iași, 1995). Rupîndu-se, la sfîrșitul anilor ’80, de gruparea călinesciană, își ia destinul în propriile mîini și, în ianuarie 1990, fondează Liga Culturală “Zburătorul”, al cărei președinte este și azi, iar în martie 1990, în calitate de redactor-șef, reînvie revista “Zburătorul”, care va deveni una din cele mai interesante publicații literare editate la noi după evenimentele din decembrie. Deschisă scriitorilor din toate generațiile, ea a recuperat scritori din diaspora și a deschis calea noilor talente, inaugurînd rubrici și dezbateri cu ecou în toată presa culturală. Din păcate, greutățile financiare și difuzarea tot mai greoaie au făcut ca, în primăvara anului 1998, noua serie să-și înceteze activitatea, dar ea va rămîne cu certitudine încă multă vreme în atenția criticilor și istoricilor literari, care vor găsi în paginile ei o multitudine de subiecte pentru viitoarele sinteze ale literaturii contemporane. În paralel cu această stresantă activitate editorială, mentorul Cenaclului “Zburătorul” a fost, din ianuarie 1990 și pînă la sfîrșitul anului 1998, directorul Clubului Elevilor din Onești, calitate în care a diversificat activitatea acestuia, deschizînd noi cercuri de creație și editînd, în 1996, încă o antologie a membrilor acestuia: “Conacul lui Alecu Aslan”, apărută în Biblioteca revistei Zburătorul. Nelipsit din juriile mai tuturor concursurilor literare din țară, a acordat premii literare, a prefațat și alcătuit antologia “Co-medii post-textuale” (Poiana Pinului – Buzău, iulie 1999), ce a inclus laureații Concursului Național “Tinere condeie”, publicînd el însuși în majoritatea publicațiilor literare: Ateneu, Amfiteatru, Arca, Argeș, Astra, Apostrof, Aurora, Antares, Calende, Cronica, Convorbiri literare, Contemporanul, Discobolul, Echinox, Euphorion, Familia, Observatorul cultural, 13 Plus, Poesis, Poezia, Romînia literară, Ramuri, Steaua, Tomis, Tribuna, Vatra, Unu etc. S-a implicat chiar și în presa locală, în 1991 fiind redactor-șef al ziarului oneștean “Curierul”. Zecile de cronici entuziaste dedicate volumelor sale au condus la includerea unor poeme în mai multe antologii, între care “Streiflicht” (Editura Dionysos, Germania, 1994), “Se apropia sfîrșitul secolului” (Biblioteca “Antiteze”, Piatra neamț, 1992), “Poezia română actuală” (Editura Pontica, Constanța, 1998), “Poezia pădurii” (Editura Orion, București, 1999). La acestea se adaugă antologia de publicistică “Literatura română postbelică între impostură și adevăr”, apărută în 2000 la Editura Paralela 45, precum și trei antologii personale: “Ulise al orașului (Mica epopee apretată)”, Editura Plumb, Bacău, 1994, revăzută și adăugită într-o nouă ediție încredințată Editurii Marineasa, Timișoara, 1998; “Mîna cu efect întîrziat”, Editura Helicon, Timișoara, 1997; “Muza din tomberon”, aceeași Editură Marineasa, 1998. în același an, Editura Axa din Botoșani îl include, totodată, cu volumul “Cîntece de mîntuire”, în binecunoscuta colecție “La Steaua. Poeți optzeciști”, confirmînd definitiv apartenența sa la o generație căreia nu-i corespunde biologic. O nouă carte de poezie, “Mona-Ra”, a văzut lumina tiparului la Editura Augusta (Timișoara, 2000), în vreme ce alte trei manuscrise au fost predate editurilor Vinea, Dacia și Paralela 45. Surpriza constă în aceea că, la aceasta din urmă, nu mai e vorba de o carte de poeme, ci de primul volum al romanului-fluviu “Salonul de Vară”. Gîndit inițial într-un singur tom, el va însuma în final șase cărți distincte, din care au apărut deja fragmente în Cronica, Astra, Zburătorul, Vatra, Viața românească, Familia, 13 plus. Membru al Uniunii Scriitorilor din martie 1990, a activat în Asociația Scriitorilor din București pînă în februarie 2002, cînd s-a transferat, în calitate de membru fondator, la Filiala Pitești a Uniunii Scriitorilor. Din 1994 e, de asemenea, membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști, iar din 1996 și membru al Consiliului de Conducere al ASPRO. Personalitate proteică, a fost inclus în mai multe dicționare, între care prestigioasele “Dicționarul Scriitorilor Români”, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu, și Five Thousand Personalites Of The World.
Lasă un răspuns