Pescari de Top la Agricola Bacău

Administrator

Curtea societății Agricola Bacău s-a transformat, pentru o zi, sîmbătă, 2 iunie, în zonă de recreație. Evenimentul central a fost concursul de pescuit, pentru care cei mai talentați dintre profesioniștii domeniului au ocupat malurile iazului de aici încă de cînd zorile nu se îngînau cu noaptea. Tacticoși, serioși, chiar misterioși, pescarii au avîntat rîmele în larg și au scos, după noroc, dar și după pricepere, chiar și cîte o găletușă de crăpușteni. Nici cînd soarele s-a ridicat de cîteva sulițe bune pe cer, iar căldura începea să dea sufletul afară din oameni – vorba povestitorului hîtru din Humulești -, cei mai mulți dintre pescari nu s-au îndurat să adaste pe lîngă berea rece, la dozator, sau sucurile puse la gheață, ba, mai că nu se dădeau scoși de pe baltă nici cînd organizatorul concursului anunța, aproape disperat, încheierea acțiunii. După orele prînzului însă, de care, altfel fie spus, unii se apucaseră de multișor, cîntarul juriului a intrat în funcțiune, iar capturile din baltă au început să stîrnească invidii reale. Unul a venit cu aproape cinci kilograme de pește, altul chiar și mai mult, dar senzația zilei a fost crapul mare scos de Maricel Tofan, cu care a făcut un tur de onoare printre toți invitații. Chiar președintele Gheorghe Antochi, cu șăpcuța verde sport trasă mai pe sprîncene, s-a apucat de scris diplomele pentru cîștigători, pentru că premiile au și fost împărțite. Maricel Tofan, cu nouă kilograme de pește prins, s-a clasat, de departe, pe primul loc, secondat de Dragoș Munteanu, cu 5,200 kilograme, și de Liviu Crețu, cu 4,600. S-a dat, însă, și un premiu special, „Peștișorul european”, celui mai bun antrenor de rîme, cu diplomă pentru justificarea timpului pierdut pe malul iazului, fără nici o captură. I-a revenit lui George Popovici, care a intrat, astfel, în „analele” concursurilor de pescuit ale Agricolei Bacău.
Premianți și doar menționați pe podium, laolaltă cu salariații societății și invitații lor, au dat apoi la o parte cozile de pește și au atacat frățește grătarele cu mititei, cîrnăciori și fleici, au dat fundul la cîteva butoaie de bere și au „devalizat” răcitoarele de sucuri și apă pînă tîrziu, spre seară. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.