Pentru pescarii sportivi, ziua de iei a fost una de sărbătoare. încă de la primele ore ale dimineții, 40 de împătimiți ai bălților din toată țara, și de cel puțin două ori mai mulți chibiți, și-au dat întîlnire pe lacul Horgești, unde au participat la cea de-a treia ediție a Cupei „Pescarul romăn” la pescuit sportiv. Capturile nu au fost mari, dar în scurt timp juvelnicele, obligatoriu ecologice, s-au umplut de crap, caras și cteno. Distracția a fost garantată, mai ales ca s-a încheiat în fața unui foc de tabara, cu grătare incinse și nelipsita saramură de pește. Concurenții s-au adunat la standuri cînd nu se făcuse încă lumină și s-au pregătit cum se cuvine. Nadă de peste 10.000 de lei a fost aruncată în apă fără economie, iar rîmele și viermușii dinainte pregătiți au pornit să atraga marea captură. Nelipsite de la asemenea competiții au fost și trei reprezentante ale sexului frumos, cu vîrste cuprinse între 30 și 60 de ani. Ele au dovedit încă o dată că pot mînui undița la fel de bine ca tigaia în bucătarie. Cea mai norocoasă s-a dovedit a fi, cel puțin în prima manșă, Izabela Lozincă, care a scos un cteno de toată frumusețea. Nici Marius Țăranu, un abonat la astfel de concursuri, n-a stat degraba și a prins un ciortan frumușel. în categoria ghinioniști s-a aflat Barbici Ungur, din Tîrgu Mureș, căruia, după cum zice, dar nu băgăm mîna-n foc, un cteno de patru-cinci kilograme i-a zgîlțîit serios încheieturile. „Este cel mai mare concurs care s-a organizat vreodată în Moldova și mă bucur că de la an la an concurenții sînt tot mai puternici. Sper să fie doar un început și să mai putem organiza și cu alte prilejuri asemenea competiții”, ne-a declarat Florin Lozincă, patronul magazinului „Pescarul român” și organizatorul concursului. Ca de fiecare dată, gazdă primitoare a fost inginerul Florin Albu, șeful fermei de la Horgești. „Sper că toată lumea a fost mulțumită. Iazul este foarte bine populat, cu exemplare de 15-20 de kilograme de crap, dar și somn, ce ajunge la o sută de kilograme. Iazul este aproape de Bacău și pescarii pot petrece zile de vis, în compania rudelor și familiilor”, spune Florin Albu.
Premiile concursului de ieri, în valoare de 3.000 de lei, au constat, cum altfel, în scule și accesorii de pescuit. Dar cel mai mult a contat o ieșire la aer curat și o saramură pe cinste, astfel că toți competitorii au avut numai de cîștigat. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.