Echipa județului Bacău, participantă la etapa interjudețeană a Concursului de pescuit sportiv al Asociației Județene a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS), a ratat prezența la etapa națională. La concursul desfășurat pe lacul de la Reci (Covasna), la care au participat 16 pescari din Bacău, Covasna, Harghita și Neamț, băcăuanii au reușit să obțină locul IV, prin Marius Țăranu. Echipa alcătuită din Marius Țăranu, Florin Lozincă, Vasile Drăghici și Savin Petrică, condusă de Gelu Cociorvă, a fost însoțită de ghinion. „A fost o întrecere foarte dificilă. Au fost două manșe de concurs, a trei ore fiecare. S-a pescuit exclusiv la babușcă, iar acum, la final, pot să spun că n-am avut șansă. După prima rundă, am reușit să mă clasez pe locul I, dar nu am mai avut același succes și în runda a doua”, ne-a declarat Marius Țăranu, nimeni altul decît căpitanul purtător de cuvînt de la Jandarmerie. Ghinionistul pescar a ratat prezența la naționale după ce a fost depășit, cu cîteva sute de grame, de ocupantul locului III. „âmi pare rău. în timpul concursului mi s-a încurcat montura pe lanseta match. Așa că am ratat șansa de a fi prezent la faza națională. Data viitoare am să-mi cumpăr patru lansete, să nu mai am probleme. Oricum, a fost o participare frumoasă și am întîlnit pescari adevărați. Am reușit să ajung pînă acolo datorită lui Gelu Cociorvă, care a fost antrenorul nostru”, a mai spus Marius Țăranu.
Chiar dacă nu a reușit rezultate spectaculase, echipa băcăuană se poate lăuda cu o prestanță frumoasă. Florin Lozincă s-a clasat pe locul V, Vasile Drăghici pe locul VIII, iar Petrică Savu pe locul X. Rămîne de văzut ce vor face ai noștri la anul. Pînă atunci, fir întins. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.