Cătălina CHIFU
Centrul Regional de Ecologie Bacău a desfășurat, în 2007, 148 de acțiuni de monitorizare pe ariile de protecție specială pe care le are în custodie. Au fost identificate și sancționate trei cazuri de depozitare ilegală a deșeurilor la limita ariei „Lacul Bacău II”. Braconajul piscicol a fost combătut prin peste 50 de acțiuni de patrulare pe luciul apei. Au fost găsite și distruse sau predate organelor de cercetare aproximativ 15.000 m de plasă, opt crîsnice și nouă ambarcațiuni artizanale utilizate la braconaj, abandonate în perimetrul ariei. Totodată, 17 persoane sînt cercetate de organe abilitate. „O situație excepțională o reprezintă activitatea de pescuit industrial și braconaj derulată de Asociația Europesca pe Lacul Răcăciuni. Aceasta s-a constituit în cursul anului 2006 și a început, fără a avea toate formele legale, dar în special în absența autorizației de mediu, exploatarea ihtiofaunei de pe Lacul Răcăciuni. în 15 februarie 2007, o echipă de control mixtă, formată din reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Bacău, ai Gărzii de Mediu și Poliției, a efectuat o verificare la sediul Europesca și a dispus o sancțiune contravențională, sistînd și activitatea pînă la obținerea autorizației de mediu.
Și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a dispus sistarea activității Europesca în perioada 17 septembrie – 17 noiembrie 2007, în vederea redresării deficiențelor semnalate”, arată, într-un comunicat de presă, coordonatorul CRE, Gabriel Grițcu.sca și a dispus o sancțiune contravențională, sistînd și activitatea pînă la obținerea auto
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.