Modul în care sînt pregătite alegerile care se vor desfășura mîine în cele patru noi comune ale județului, felul în care va fi drămuit bugetul organizației în următoarele luni și calendarul acțiunilor pe perioada vacanței. Acestea sînt doar cîteva din punctele aflate pe ordinea de zi a primei întîlniri a membrilor Biroului Permanent al Organizației Județene Bacău a Partidului Social Democrat. Prezent la această întîlnire în calitate de șef al organizației, deputatul Viorel Hrebenciuc a fost, ca de obicei, zgîrcit în declarații. La întîlnirea de ieri a social democraților a fost prezentă și vicepreședintele PSD, Corina Crețu. Fostul purtător de cuvînt al președinției s-a aflat ieri pentru prima dată în fața membrilor județenei Bacău a PSD în calitate de însărcinat al conducerii centrale a partidului cu coordonarea activității acestei organizații. Asemeni lui Viorel Hrebenciuc, și Corina Crețu a evitat să facă orice fel de declarații pînă la încheierea întrunirii, adică după închiderea ediției. Corina Crețu a venit ieri în Bacău și pentru a-i cunoaște mai bine pe membrii organizației pe care o va coordona în următorii doi ani (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.