• ei vor fi impozitați din oficiu și vor fi penalizați cu 50 la sută din datoria la stat • aproape 65.000 de băcăuani au de primit în total de la stat 40 de miliarde de lei
Peste 10.000 de băcăuani nu și-au declarat la administrațiile finanțelor publice din județ veniturile obținute anul trecut. Maricel Radu, purtător de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău, a spus că termenul legal pentru depunerea declarațiilor de venit global a expirat încă din vară, dar restanțierii „nu s-au conformat nici notificărilor, somațiilor telefonice sau invitațiilor repetate primite”. Cei mai mulți dintre cei 10.000 de cetățeni au încasat bani, pe care nu i-au raportat, din închirierea locuințelor, arendarea terenurilor sau din muncă pe durate determinate. Contribuabilii, care, deși au fost notificați, nu-și depun declarațiile de venit global, vor fi impozitați din oficiu și vor fi obligați la plata unor penalități de 50 la sută din impozitul anual datorat. Băcăuanii în cauză urmează să primească de la administrațiile finanțelor publice de domiciliu deciziile de plată din oficiu și procesele verbale de stabilire a penalităților.
Pînă acum, la nivelul județului Bacău, au fost emise 71.727 decizii de impunere, dintre care 6.870 îi obligă pe tot atîția băcăuani să achite statului un total de 16 miliarde de lei. Nici la acest capitol contribuabilii nu s-au îmbulzit la ghișeele Finanțelor, statul încasînd doar trei miliarde de lei. Maricel Radu explică numărul mare de băcăuani restanțieri prin faptul că „unii contribuabili nu dețin suficiente informații în legătură cu obligațiile și consecințele nerespectării sistemului impozitului pe venitul global, care prevede măsuri recuperatorii ce se cuvin statului prin aplicarea și încasarea unor majorări de 0,07 la sută pentru fiecare zi de întîrziere”. O altă cauză ar mai fi delăsarea unora dintre datornici, deși printre aceștia sînt și „persoane care au posibilități financiare și achitarea impozitului nu constituie o problemă pentru ei”.
De asemenea, statul are de restituit către 64.857 de băcăuani nu mai puțin de 40 de miliarde de lei, fiind efectiv plătite pînă acum 22 de miliarde de lei.
Comercianții și liber-profesioniștii, o problemă pentru Fisc
Maricel Radu a mai afirmat că, după doi ani de aplicare a impozitului pe venitul global, experiența arată că persoanele fizice ce desfășoară activități comerciale, liber-profesioniștii și cei care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală și din închirieri „reprezintă un risc mai ridicat”, drept pentru care constituie „priorități” în programele de urmărire și control fiscal.
Pentru a încasa impozitele de la populație, administrațiile financiare au transmis somații de plată prin care contribuabilii în cauză sînt înștiințați că termenele de plată au fost depășite. Dacă nici la acest „stimul” băcăuanii nu vor reacționa, se va trece la executarea silită a veniturilor de orice fel obținute de aceștia de la terțe persoane și bănci comerciale, precum și sechestrarea bunurilor mobile și indisponibilizarea celor imobile. (Florin POPESCU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.