Drive-test-ul organizat, în week-end, de „Mazda” nu a trecut neobservat de către băcăuani. Mai mult, numărul celor care au dorit să încerce unul dintre cele cinci modele ale constructorului japonez a fost a depășit chiar și așteptările organizatorilor. „Am avut în fiecare zi circa 80 de curse, ceea ce este destul de mult pentru noi. De altfel, din toate sesiunile de drive-test organizate în Moldova, la Bacău a fost cel mai bine. Cît privește modelele pe care le-am adus aici, cel mai mare interes a fost stîrnit de sportivul RX-8, dar nici celelalte modele nu au fost ocolite. Important pentru noi a fost, însă, faptul că mult mai mulți băcăuani au venit și s-au interesat de mașinile «Mazda» și vreo 10-15 dintre aceștia și-au exprimat deja dorința de a cumpăra o mașină, ceea ce este foarte bine”, ne-a declarat Cristian Turcu, reprezentant de vînzări la „Mazda”. Surpiza drive-test-ului de la Bacău l-a constituit apariția unui Land Rover, marcă vîndută în România de aceeași societate. De altfel, exemplarul adus în orașul lui Bacovia putea fi doar admirat, pentru că, atît timp cît era deja vîndut, era oprit de la drive-test. (Eduard CUCU)
Peste 200 de băcăuani au vrut să se plimbe cu Mazda
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.