Petardele și artificiile au fost interzise

Administrator

Pe neașteptate, autoritățile au scos marți 28 noiembrie în afara legii și

Artificiile pentru Revelion au fost scoase în afara legii, tradiționalele obiecte explozive devenind astfel inaccesibile băcăuanilor obișnuiți să scoată bani din vînzarea lor sau să le folosească de Sărbători. „Se interzice comercializarea către populație a obiectelor artizanale și de distracție făcute din amestecuri pirotehnice din clasele II-IV și T1 și T2, a artificiilor-obiecte zburătoare luminoase și a pocnitorilor din clasa I. Persoanele juridice autorizate conform legii pot folosi asemenea obiecte doar în interes propriu și în locuri autorizate. Se interzice, de asemenea, confecționarea, vinderea, importul sau utilizarea obiectelor amintite. Singurele articole permise la vînzare sînt artificiile pentru pom sau lumînările”, a anunțat Ioan Andrei, inspector-șef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM). Potrivit spuselor sale, încălcarea prevederilor de mai sus constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 luni. Din același moment, autorizațiile acordate pentru anul acesta mai multor unități care comercializau petarde și artificii după legea veche au devenit dnule. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.