Petru Plăcintă a spart cu prietenii, de ziua lui, o sticlă de whisky vechi de 36 de ani

Băuturile fine trec deseori pe sub nasurile românilor cu bani. Mărcile mari, autentice, nu mai sînt o raritate, ca în vremea de tristă amintire. Dar să bei un degetar de whisky vechi de cel puțin 36 de ani nu-i chiar de ici-colea. Prietenii omului de afaceri Petru Plăcintă au avut această rară ocazie chiar de ziua sa cînd, la începutul acestei săptămîni, s-au întîlnit la dineul de înscăunare a noului președinte al Lions Club Moldova Bacău. A fost să fie într-un cadru mirific, între livezile societății Fructex, administrate chiar de noul președinte al „leilor” băcăuani, Ioan Viorel Rați. Natură generoasă, vreme superbă, companie de zile mari. Lionezii știu să facă treabă, dar știu și să se distreze. Cum dineul a fost organizat chiar la iarbă verde, mai nimeni n-a venit la cravată, iar mulți au avut curajul să-și invite și soțiile. La urma-urmei, trebuiau să vadă și ele ce grea e viața de „leu”.
Pe masă, de la primire, caș proaspăt și urdă dulce, cu snopi de ceapă verde în coșuri de nuiele. O țuică de mere a dat imediat ghes la vorbă. Frățietatea nici nu trebuia să se mai lege, pentru că la lionezi e stipulată în statut. Atunci a apărut, seniorial ca de obicei, Petru Plăcintă. Nu cu mîna goală, ci cu o sticlă de whisky Lagavulin. De la mama lui, a whisky-ului, se-nțelege. Adică chiar din Scoția, de la Port Ellen, de la distilăriile care funcționează și astăzi pe ruinele fostului castel Dunyveg. Dintre oaspeți, cunoscătorii au mîngîiat repede cu privirile silueta de asemenea seniorială a buteliei, eticheta și dopul de plută de cea mai bună calitate. Lagavulin, deci, una dintre cele mai bune băuturi de distilărie scoțiene, fabricată sub licența Whit Horse Distillers din Glasgow, înființate în 1816, într-un mic golf pe coasta de sud a Islandei. Marfă, nu glumă, tărie moderată. Gust catifelat și, fără îndoială, gust celebru de ploșniță. Instantaneu, paharele s-a întins spre gîtul sticlei, iar comentariile au început din prima secundă. „Aveam această sticlă de vreo 20 de ani – a lămurit Petru Plăcintă adunarea. Marfa se vinde numai cu o vechime garantată de 16 ani, deci a ajuns să aibă acum cel puțin 36 de ani. Era cea mai veche băutură din colecția mea. Culmea e că la plecare încoace am uitat de ea, dar m-am întors de la poartă. Trebuia să o aduc”.
Ochii degustătorilor s-au umezit aproape instantaneu. Plescăituile se auzeau din toate părțile, aprobatoare. Marfă, nu glumă! La cîteva minute distanță, cineva a anunțat, însă, aproape oficial, că îi puteam ura lui Petru Plăcintă toate cele bune și «La mulți ani!»: era ziua lui. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!