Petru Plăcintă, consilier local băcăuan, a ajuns într-o situație de incompatibilitate. El nu este doar ales local, ci și om de afaceri. Deși nu se ocupă personal de firma Cybernet, unde este acționar cu 13,3 la sută, firma în cauză a încheiat un contract cu Primăria Bacău. Odată semnat, actul cu pricina l-a adus pe Plăcintă în afara legii. Și, deși contractul a fost reziliat între timp, pentru că acesta s-a consumat, incompatibilitatea rămîne.
Petru Plăcintă este primul ales local ajuns într-o situație de incompatibilitate. Și, ca o ironie a sorții, a ajuns aici pentru un contract a cărui valoare nu depășește 78 de milioane de lei, deși este de notorietate în Bacău că Plăcintă are o situație financiară de invidiat. Contractul cu Primăria Bacău a fost semnat în luna martie 2006 și se referea la achiziționarea de către Primăria Bacău a 15 licențe Windows XP Professional. Hîrtia s-a semnat, iar contractul a fost dus la bun sfîrșit. Nimeni n-a aflat despre relația contractuală dintre cele două părți decît acum, asta deși același ales local a fost, recent, la un pas de a ajunge într-o situație similară. în urmă cu cîteva săptămîni, aceeași firmă Cybernet s-a înscris la o selecție de ofertă organizată de Primăria Bacău pentru achiziționarea unor laptopuri. Presa a sesizat posibila incompatibilitate, iar după ce povestea devenit publică, totul s-a stins, fiindcă Cybernet n-a fost declarată cîștigătoare. Ceea ce n-au știut ziariștii la acea vreme era că societatea la care este acționar consilierul Petru Plăcintă avea deja semnat un alt contract cu Primăria.
Contract s-a reziliat, a rămas incompatibilitatea
Contractul pentru licențele Windows XP Professional a fost parafat pe 3 martie anul acesta, după ce la selecția de oferte mai participaseră încă trei firme. Șase luni mai tîrziu, adică în august 2006, actul cu pricina a fost reziliat. N-am reușit să aflăm dacă firma Cybernet a cerut acest lucru, sau cei de la Primăria l-au solicitat. De altfel, întrebat despre acest lucru, Petru Plăcintă a spus că nu deține informații despre caz, fiindcă nu se ocupă de aceste activități în firmă. Nici de la Primăria Bacău nu am izbutit să descoperim care parte a cerut anularea actului. Cert este, însă, că relația contractuală s-a consumat, fapt pentru care legea are prevederi clare. Legea 161, din 2003 spune, la articolul 90, alineatul 1, că „aleșii locali și consilierii judeteni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte (…)”. Cum Petru Plăcintă este și acționar la Cybernet și consilier local, firma din care face parte avea voie să participe la o selecție de ofertă sau o licitație organizată de primărie, dar nu putea încheia contract. Ori, Cybernet a semnat contractul.
Petru Plăcintă admite că este în afara legii
Petru Plăcintă ne-a declarat că el nu a știut, pînă n-a fost căutat de ziariști, de existența acestui contract. „Fiind un contract mic, s-a ocupat de el un angajat de la firmă. Am aflat de la dumneavoastră că el a fost semnat. Dar nu contează valoarea. Dacă era și numai de un leu acel contract, incompatibilitatea există”, a admis Petru Plăcintă. Omul de afaceri a insistat în a explica că în toate firmele din consorțiul Cybernet, care sînt afaceri de familie, el nu se mai ocupă de contracte. „Sînt propriul meu șef și subaltern. Mă ocup doar de ce înseamnă construcția de edificii și am ajuns, într-un fel, diriginte de șantier, în sensul că mă ocup de tot ce înseamnă construcție, de la proiectare și pînă la inaugurare. Atît”, a explicat Petru Plăcintă.
Alesul local a mai spus și că nu are nevoie de banii cîștigați de firma din care face parte, că „nu stau în 4 – 5 milioane de lei”, și că va dona profitul din acest contract unei case de copii.
Vidul legislativ permite ilegalități pe bandă rulantă
Departe de valoarea mică a contractului cîștigat de Cybernet, incompatibilitatea rămîne. Situații de acest gen pot fi cu duiumul la primăriile mari sau la alte instituții publice din județ, și asta din cauza legilor care au scăpări majore. în Legea 161 se spune clar că aleșii locali nu au voie să fie acționari sau să aibă alte calități în firme și să încheie contracte cu autoritățile din care fac parte. Nicăieri însă într-un alt act normativ, nici chiar în Legea achizițiilor publice, nu se precizează cum pot fi evitate situații precum cea de față. Există o prevedere, în HG 411/2005, care ar putea lămuri situația. La articolul 42 se precizează că, „pe parcursul aplicării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, autoritatea contractantă are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita apariția unor situații de natură să determine existența unui conflict de interese și/sau manifestarea concurenței neloiale. În cazul în care constată apariția unor astfel de situații, autoritatea contractantă are obligația de a elimina efectele rezultate dintr-o astfel de împrejurare, adoptînd potrivit competențelor, după caz, măsuri
corective de modificare, încetare, revocare, anulare și altele
asemenea ale actelor și deciziilor care au afectat aplicarea corectă
a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică sau ale
activităților care au legatură cu acestea”. De existența prevederii enunțate mai sus ne-a amintit Codrin Vîlcu, purtătorul de cuvînt al Autorității Naționale de Reglementare și Monitorizare a Achizițiilor Publice (ANRMAP). Iar din textul de lege reiese că, în cazul de față, Primăria Bacău, ca organizator al selecției de oferte, ar fi trebuit să se îngrijească pentru a evita situația de incompatibilitate în care a ajuns Petru Plăcintă.
Reprezentanții municipalității susțin, însă, că nu este de datoria lor să verifice acționariatul fiecărei firme care se prezintă la licitații sau la selecțiile de ofertă. „Incompatibilitatea este a alesului local, iar sancțiunile sînt aplicate alesului, pentru că el vine cu societatea. Dacă în fișa de date – achiziții sau în lege nu se solicită documente cu privire la structura acționariatului, noi nu avem de unde ști să verificăm starea de incompatibilitate”, ne-a declarat Corneliu Gavrilescu, șeful Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Bacău.
Doar consilierii de bună credință recunosc incompatibilitatea
Cazul Petru Plăcintă este primul descoperit pentru că firma la care este acționar, Cybernet, este foarte cunoscută. în plus, Petru Plăcintă a și făcut public, în declarația de interese, postată pe site-ul Primăriei Bacău, că are acțiuni la Cybernet. Astfel, a fost ușor de făcut legătura și de descoperit contractul. Probabil, însă, există numeroși aleși locali care ar putea sau poate chiar au încheiat contracte cu Primăria fără ca cineva să le dea de urmă, fiindcă firmele unde au interes sînt ilustre necunoscute. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.