Ce zic occidentalii despre modul de viață al românilor? Nu greu de ghicit. Avem și noi, occidentalii noștri, care la fiecare popas în țară sînt uimiți să vadă luxul și bunăstarea unora dintre români. Sînt atît de surprinși, încît le vine greu să creadă că leafa unui profesor debutant nu depășește 150 de euro pe lună, iar prețul unor cărți din librării sare peste 10 euro. Sînt românii care au plecat din țară în perioada comunistă. între aceștia se numără și maestrul Dan Poenaru, pianistul care a încîntat publicul meloman prezent, joi seară, la sala „Ateneu”, cu interpretarea „Concertului nr. 2 pentru pian și orchestră” de Johannes Brahms.
A plătit pentru a pierde cetățenia română
Născut dintr-o mamă moldoveancă și un tată originar din Cadrilater, Dan Poenaru revine la Bacău cu plăcere. Cînd a fost vorba de o scurtă discuție, maestrul și-a cerut scuze pentru cîteva minute. Avea de repetat un fragment din concertul lui Brahms. Apoi, a coborît iute de pe scenă și s-a așezat în sală. „Am plecat din România în 1981. Aveam 28 de ani. Trebuia să particip la un concurs de pian. M-am dus și nu m-am mai întors. N-aș fi fugit niciodată, dacă aș fi avut pașaport pentru a participa la concursurile internaționale de pian. De opt ori am făcut cerere să mi se dea pașaport, însă am fost refuzat. A noua oară l-am primit. Și am plecat, definitiv, în Elveția”, ne-a povestit maestrul.
După patru ani de exil, a fost nevoit să renunțe la cetățenia română. Ca și în cazul altor români, aflați în aceeași situație, a plătit pentru asta. „Mi s-a sugerat să renunț la cetățenia română, pentru a putea da șansa părinților mei să vină să mă viziteze. Am făcut gestul. Evident, că am plătit niște bani pentru el. Nu-mi mai amintesc cît am dat statului român”, ne-a povestit pianistul. Gestul său, riscant pentru acele vremuri, i-a oferit șansa de a deveni cetățean elvețian, statut pe care îl are și acum.
„Nu am de gînd să revin definitiv în țară”
Pe Dan Poenaru nu-l mai interesează să revină în țară definitiv. Ajunge aici rareori, doar pentru a-și vizita mama, la Stupca, în Botoșani, și pentru a mai concerta. La Bacău și la Ploiești. „Sînt cetățean elvețian și nu am de gînd să mă reîntorc în țară definitiv. Am viața mea acolo. E drept, cînd pășesc pe pămîntul țării mi se strînge un pic sufletul”, ne-a spus Dan Poenaru.
în Elveția nu vezi mașinile pe care le întîlnești aici
De cinci ani, de cînd revine anual în România, maestrul Poenaru constată cu suprindere impactul puternic al modului de viață occidental asupra românilor. „în Elveția viața este foarte scumpă. Iar cînd ajung în România se vorbește numai de bani. în glumă, aș zice că e un progres în sensul decandeței. Influența occidentală se simte prin această societate de consum, care a urmat în România după comunism”, a afirmat pianistul, care este suprins și de luxul exorbitant întîlnit pe străzile orașelor. „în Elveția nu vezi mașinile pe care le vezi aici. Nu știu cine își poate permite un «Touareg» aici sau un Mercedes ultimul tip. Știți cît costă? Cît trebuie să cîștige cineva pentru a avea o asemenea mașină și pentru a o întreține. Sînt întrebări la care eu, unul, nu pot să răspund. Iar toate acestea șochează și în afară”, ne-a mai spus Dan Poenaru. Dincolo de acest lux, sinonim adesea cu corupția, el a mai observat și schimbări pozitive, cel puțin la nivelul construcțiilor și infrastructurii.
Suflet de moldovean, elvețianul Dan Poenaru rămîne legat de țară
Maestrul Poenaru își amintește că a concertat prima oară la Bacău, în 1976. „Am cîntat, pe atunci, la Teatrul «Bacovia». Eram în anul trei de studii și am interpretat Concertul nr. 5 de Beethoven. Nu știu dacă maestrul Ovidiu Bălan își mai aduce aminte”, ne-a spus pianistul. âși dorește să mai cînte la noi, însă nu este sigur cînd va reveni. Puțini știu că Dan Poenaru este membru în asociația filantropică elvețiană „Agape”, prin intermediul căreia a încercat și a reușit să aducă în țară alimente și medicamente în anul 2.000, stabilind legătura cu fundația „Agape” din Bacău. Nu se laudă cu activitatea caritabilă și nici nu oferă prea multe amănunte. în momentul de față locuiește la Lausanne, unde are alături de soția sa, Denis, o școală de pian pentru amatori. âi sfătuiește pe români să nu uite de perioada comunistă, „o pată neagră în istorie”, și să meargă mai departe. Este convins că tînăra generație va fi atît de afectată de comunism, cum a fost generația sa și este optimist în privința viitorului. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.