Tranzacțiile la voltaj mic țin Bursa la nivelul de acum opt luni
O ședință cum n-a mai fost anul acesta, la Bursa de Valori București, ieri, 13 aprilie. Cel puțin sub aspectul lichidității, piața bursieră a stabilit un nou prag minimal. Căutînd înapoi în timp o valoare de tranzacționare mai mică decît cea de ieri, de 12,7 milioane RON, o asemenea ședință a mai fost consemnată abia în 25 august anul trecut. Dinamism modest al pieței, cu tranzacții efectuate sporadic și cu volume mici (au existat și excepții, au fost și tranzacții de mare amploare, însă acestea au fost cazuri izolate). Nu au lipsit, însă, fluctuațiile mari de preț, chiar la societăți din primul eșalon al bursei, cu toate că indicii nu prea arată acest lucru. Toți cei trei indici au scăzut față de miercuri, cel mai mult indicele BET, cu 1,7%.
Segmentul petrolier s-a confruntat încă de la începutul ședinței cu scăderi. în circa o oră de la deschidere, cursul titlurilor Rompetrol Rafinare (RRC), care și-a continuat și ieri corecția, ajungea la un plafon de 0,0970 RON/acțiune, unde s-a stabilizat. Doar spre final au mai avut loc fluctuații, un ordin masiv de vînzare a dat cursul în jos pînă la minimul de 0,0945 RON, pentru a închide la 0,0950 RON (- 4%), a doua mare scădere din întreaga piață. Și Petrom (SNP) a scăzut de la deschidere și s-a stabilizat, apoi, pînă la final, încheind sesiunea la 0,5350 RON/acțiune (- 1,8%).
în ceea ce privește segmentul bancar, ședința nu a fost favorabilă, deprecierile de curs au ajuns și aici în aceeași apatie de tranzacționare. însă doar acțiunile BRD – Groupe Societe Generale (BRD) au scăzut ceva mai mult, sub o presiune mai mare la vînzare la finalul ședinței, și au închis la 17,5 RON/acțiune (- 2,2%). Celelalte două titluri bancare au închis doar cu un pas de cotare mai jos față de ședința anterioară.
Cu siguranță, Alro Slatina (ALR) intră în tabloul marilor cîștigători ai acestei săptămîni, dacă nu cumva este cel mai mare. Publicarea unui profit net preliminat pe primul trimestru de 95 milioane RON, aproape cît intreg profitul din 2005, a atras cumpărătorii în piața acestor acțiuni. De la începutul săptămînii, cursul a crescut cu 51,9%, ieri urcînd, în prima oră, la maximul posibil de 4,1 RON/acțiune (plus 14,9%), odată cu achiziționarea întregii oferte afișate în piață. Cotația aluminiului la Bursa de Metal din Londra (LME) a crescut anul trecut cu circa 27%, ajungînd la aproape 2.300 USD/tonă, pentru ca în acest an să mai urce cu 11%, peste 2.550 USD/tonă. Toate acestea nu fac decît să sporească marja din încasări a celei mai mari societăți romănești de profil, cu un impact pozitiv asupra cotației acțiunilor, mai ales că este unul dintre titlurile cu o lichiditate redusă în piață.
Acțiunile SIF au continuat să evolueze în ritmul obișnuit din ultima perioadă, cu oscilații reduse la nivelul cotațiilor. în prima jumătate a ședinței au fost ușoare scăderi, recuperate în cea de-a doua parte. Nu și în cazul SIF Transilvania (SIF3), cel mai tranzacționat emitent din piață, cu aproape 2,5 milioane RON puși în mișcare, care a închis pe o scădere de 1,4% la 2,09 RON/acțiune. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.